Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Echipa medicilor de diabet de la Clinica Korall. Trei specialişti în sprijinul pacienţilor

Clinica Korall din Satu Mare şi-a întărit echipa de medici, pe partea de diabetologie fiind acum în total trei medici specialişti. Echipa medicilor diabetologi Korall, formată din cei trei specialiști  – dr. Adriana Filimon, dr. Dan Fântână și dr. Alina Rusu, reprezintă o opțiune de încredere pentru pacienții cu diabet sau cu probleme de greutate. Acești medici cu experiență își așteaptă pacienții la Clinica Korall în fiecare zi de luni până vineri, având un program extins, inclusiv după-amiaza, pentru a se potrivi mai bine nevoilor acestora. Unul dintre avantajele acestei echipe este faptul ca  fiind trei medici, timpul de așteptare pentru programare și consultații s-a redus semnificativ, oferind astfel pacienților posibilitatea de a li se acorda servicii medicale  mult mai rapid.

Dr. Adriana Filimon, unul dintre medicii cu experienţă  de la Clinica Korall, subliniază importanța promptitudinii în acordarea serviciilor medicale:

“În cadrul Clinicii Korall există deja un flux clar definit care ghidează pacientul pe parcursul întregului circuit, de la programarea inițială și până la momentul consultației propriu-zise. În ceea ce privește consultul medical, rafinăm în permanență procesele și modul de lucru, astfel încât serviciile pe care le oferim pacienților să fie prompte, de cea mai înaltă calitate, și adaptate nevoilor în continuă schimbare ale fiecărui pacient în parte. Am observat o creștere a cazurilor noi de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat tip 2, ceea ce este dealtfel în deplină concordanță cu evoluția raportată la nivel național. Odată cu noii colegi care se alătură colectivului Korall ne solidificăm astfel capacitatea de a susține cu succes demersurile de natură organizatorică, fapt care contribuie în mod esențial la permanenta optimizare a calității actului medical, ceea ce reprezintă principalul nostru obiectiv”,a spus dr. Adriana Filimon.

Dr. Alina Rusu pune accentul pe importanța accesibilității și îngrijirilor medicale de calitate.

“Pentru noi este foarte important ca pacientul să fie văzut la timp, să îi acordăm timpul necesar, atenție, să aibă acces la îngrijirile medicale de ultimă generație, suportul psihologic pe care îl găsește la noi. Contează foarte mult și accesibilitatea noastră, având în vedere timpul alocat fiecăruia și faptul că pacienții ne vor găsi și în funcție de nevoile lor”, a spus dr. Alina Rusu.

Dr. Dan Fântână completează cu faptul că tratamentele personalizate și medicamentele de ultimă generație ajută foarte mult la tratamentul pacienţilor.

“La nivelul medicației de specialitate, România stă foarte bine, medicii având acces la medicamente de ultimă generație. Practic, aici pacienții au foarte mare avantaj, primesc un tratament personalizat, li se urmărește evoluția, conform protocoalelor, astfel că se pot face ajustări dacă este cazul”, a subliniat Dr. Dan Fântână.

Cei trei specialişti tratează toate formele de diabet: diabet zaharat tip 1, diabet zaharat tip 2, diabetul gestațional, alte forme de diabet, dar se pot urmări și cazuri de suprapondere, fiind tratamente și programe de scădere ponderală.

La Clinica Korall se pot efectua şi analizele necesare, astfel că pacienţii pot beneficia de servicii într-un singur loc, nefiind puşi pe drumuri.

Se estimează că în judeţul Satu Mare ar fi aproximativ 20.000 de persoane suferind de diverse forme de diabet şi care au nevoie de ajutor. Echipa medicilor Clinicii Korall își propune să ofere pacienților servicii medicale de calitate, tratamente personalizate și acces la cele mai noi medicamente și tehnologii, încurajând astfel un diagnostic precoce și o abordare atentă a diabetului zaharat, în speranța de a schimba în bine viitorul acestor pacienți.

Pacienţii se pot programa cu uşurinţă online accesând pagina : www.clinicakorall.ro secţiunea PROGRAMĂRI ONLINE,

Dar şi apelând la numerele de telefon a recepţiilor: 0361 800 820, 0361 412 037.