Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Zeci de panouri informative vor fi montate în stațiile de autobuz din Satu Mare!

Zeci de panouri informative vor fi montate în stațiile de autobuz din Satu Mare! Primele două au fost deja instalate în faţa Casei de Modă.

Directorul Transurban, Ionuţ Bujor, a afirmat că în total vor fi amplasate 30 de panouri informative în cele mai importante stații de autobuz din oraș. Panourile vor furniza informații despre programul de sosire al autobuzelor și timpul estimat până la următoarea sosire.

Tot în cadrul acestui proiect se vor instala camere de supraveghere în fiecare stație. Prin intermediul acestui sistem, fiecare autobuz va putea fi urmărit în timp real, iar eventualele întârzieri sau depășiri vor putea fi identificate și gestionate rapid.

Călătorii vor avea, de asemenea, posibilitatea să-și achiziționeze biletul direct din autobuz, utilizând cardul bancar.

Centrul de management al traficului va fi amplasat în noua autogară de pe strada Botizului, unde operatorii vor putea monitoriza întregul sistem în timp real.

“Pe Botizului va fi centrul de management, practic acolo noi vom vedea fiecare autobuz în timp real cu toate întârzierile sau depășirile. Atunci vom putea interveni în timp real prin dispecerii pe care îi avem pentru remedierea problemei” , a spus Ionuț Bujor.

Acest gen de sistem se găsește în orașele mari, precum Cluj și București.

Proiectul este realizat prin fonduri europene, prin programul POR, având o valoare totală de 5.904.847 de lei.

Proiectul va fi dat în funcţiune până la finalul anului.

 

6 comentarii

  1. Anonim Răspunde

    Buna ziua . Va semăna cu sistemele de transport din capitala Transilvaniei Cluj Napoca ?

    • Anonima Răspunde

      Probabil asa va fi cand si in mun. SM vor trai vreo 600000 de oameni si vor exista o gramada de firme de calibru mare…

    • Kolos-toros Răspunde

      Kolozsvár n-a fost, nu este și nici nu va fi vre-o-dată capitala Transilvaniei!
      Asta este doar în visele umede ale clujenilor!

  2. Gombos Răspunde

    Pentru panou publicitare aveți fond ?Sa puneți mai multe banci în statiile de autobuz nu aveți? Trei oameni stau jos și restul în picioare e normal ? Ce este asa de greu sa amplasați mai multe bănci cu acoperis? Se vede ca edili noștri nu. circula pe jos! Dacă ar circula, ar facilita mai multe lucruri care nu sunt. in regula! De -a lungul digului au dispărut toate bancile!!! Sa făcut. un sondaj de opinie în leg cu acest lucru? Nu!!!! Faceți ce va debitează mintea ! foarte obosita de atatea lucruri!!!

    • Pistike Răspunde

      Nu se vrea, asta e cel mai simplu răspuns!
      Păi tu nu vezi tendințele de dezvoltare??
      Trotuarele se îngustează și se coboară bordurile pentru accesul mai facil al mașinilor, se permite accesul bicicletelor și trotinetelor electrice pe trotuar, trecerile de pietoni lipsesc sau sunt amplasate la distanțe foarte mari …
      Totul este gândit în așa fel încât să permită o mai bună fluidizare a traficului auto, deci încurajăm traficul auto, nu pietonal!! Deci dacă vrei să ajungi în stația de autobuz, de cele mai multe ori, renunți că nu prea mai ai acces!!

  3. Morley Răspunde

    Dar autogara nouă de pe Botizului( care stă de vreo 2 ani nefolosită) când aveți de gând să o dați în folosință?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.