Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Violență într-o școală din județ. Elev și profesoară, agresați de doi ,,elevi problemă”

Violență într-o școală din județul Satu Mare. Un elev și o profesoară au fost agresați de doi ,,elevi problemă”, titrează jurnaliștii de la opiniedecarei.com.

Potrivit sursei citate, un incident de violență extremă s-a petrecut ieri, luni, 18 septembrie, în jurul amiezii, în clasa unei unități școlare din municipiul Carei, fiind provocat de doi ,,elevi problemă” dintr-o clasă de a V-a, în vârstă de numai 12 ani. Totul s-ar fi petrecut în timpul orei de limba română, când unul dintre cei doi elevi a intrat în conflict cu un coleg de clasă, l-a lovit, l-a doborât la pământ și apoi a început să îl sugrume.

Profesoara a încercat să intervină pentru a pune capăt agresiunii, moment în care al doilea elev s-a repezit asupra profesoarei și i-a aplicat o lovitură puternică în piept. În urma incidentului a fost sesizată poliția. De asemenea, mai menționează jurnaliștii de la opiniedecarei.com, părinții pregătesc o petiție prin care vor solicita luarea unor măsuri drastice împotriva celor doi ,,elevi problemă”.


Sursa: Opinie de Carei

5 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Un copil de 12 ani ia aplicat o LOVITURA PUTERNICA… banuiesc ca o fi vreun copil de a lui Hercule sau vreun nepot de-a lui Van Dame ca tot mai vine in Romania… Oricum e trist asa ceva.

  2. Peda Gogu Repetent Răspunde

    @Vasy, dacă profa de română care nu de aia este acolo pusă să facă pe arbitra de wu-shu-kung-fu ci să predea despre Amintiri din copilărie s-a aplecat ca să-i despartă și era descoperită plus poate nici nu se aștepta la așa ceva mai mult ca sigur că derbedeul i-a aplicat o lovitură de karate că probabil asta vede și acasă. Și din cauză că nici în astfel de cazuri proful nu are libertatea de a aplica măsuri coercitive (măcar o palmă) uite unde s-a ajuns! Bine a mai început și anul ăsta școlar! 😲😱😰

    • Agneta Răspunde

      Singura rezolvare la tot ceea ce se întâmpla in randul minorilor ( agresiuni, droguri, s.a.) ar fi școală de corecție fara nici o reținere. Este absolut necesară în zilele de azi : SCOALA DE CORECȚIE .

      • Peda Gogu Repetent Răspunde

        Ar fi o soluție dar nu avem personal calificat plus multe alte chestii. Așa înființăm ceva cum e poliția animalelor care există dar doar atât iar în acele instituții izolezi acei copiii de restul. Iar aceea izolare se va dovedi definitivă. Problema la acel copil pleacă 100% din familie. Unde sunt acum cei care sunt plătiți pentru a preveni aceste treburi? Că avem instituții, agenții și restul dar numai de formă. Aici a dus că se fac la greu anchete sociale din birou și nu se supraveghează cum trebuie acele potențiale cazuri. Că nu sunt chiar așa multe doar că pe cei în cauză remunerați tocmai pentru asta îi doare la bască. Când se manifestă așa la școală deja e tardiv. repet nu școala de corecți este rezolvarea ci intervenția profesionistă în familie dar din timp. Și aici e o altă problemă că ducem lipsă acută de personal bun, de calitate. Pe hârtie sunt dar ….. Dacă ajunge la aceea școală de corecție acolo se perfecționează între ei în prostii și va fi tocmai bun de băgat la pușcărie. Dar când tu ca și copil cu coaja de ou pe fund sari intenționat la gâtul profei este clar că nu o respecți și nici nu ai de gând să înveți de la ea. Asta indiferent de leziunile provocate, intenția în sine deja e prea mult.

  3. Marin Răspunde

    Corect, aici am ajuns, dupa ce elevii au mai multe drepturi decat dascalu! Doar traim in democratie, nuuu??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.