Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Accident în județul Satu Mare. Autoutilitară răsturnată în șanț

ACTUALIZARE. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs între localitățile Livada și Negrești-Oaș, unde o autoutilitară a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat 13 cadre militare cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și echipajul de prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș.

Ajunse la locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană de sex masculin, cu vârsta aproximativă de 20 ani, care a fost predată echipajului medical prezent. Aceasta a fost transportată ulterior la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Pe toată durata intervenției au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiului.

Știrea inițială:

Accident grav, cu victimă încarcerată, în județul Satu Mare. Accidentul s-a produs vineri seara, 27 octombrie, pe Drumul Național 19.

,,Detașamentul de Pompieri  Satu Mare intervine la un accident rutier între localitățile Livada și Negrești-Oaș. Din primele informații, în urma accidentului o persoană a rămas încarcerată. La fața locului se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor cu 13 subofițeri”, informează ISU Satu Mare.

2 comentarii

  1. Feri Poter Răspunde

    Un ciocoflender de 20 de ani beat mangă și fără permis…Sper să-i dea polițiștii vreo 20 de curele la cur ,inainte de a-l arunca la pușcărie !

    • altu fără bmw Răspunde

      Până nu se va găsi ceva modalitate legală de a trage cumva de ureche pe cei prin mâna cărora au trecut până să obțină permisul, deci până atunci tot vor fi astfel de idioți cu acte în regulă. Că în momentul de față dau din umeri și cazul e închis din partea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.