Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Probleme la Grill-urile Kaufland din Satu Mare. Amendate și închise de OPC

Probleme la Grill-urile Kaufland din Satu Mare. În urma controalelor efectuate la sfârșitul săptămânii trecute mai multe unități au fost amendate, iar activitatea a fost oprită temporar de către comisarii de la Protecția Consumatorilor. În cursul zilei de duminică, 15 octombrie, comisarii au revenit în control și au permis redeschiderea unităților, asta după ce toate deficiențele constatate au fost remediate. 

Redăm, mai jos, comunicatul transmis de OPC:

La data de 13.10.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Satu Mare, a desfășurat o acțiune de control la un operator economic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul județului Satu Mare.

Verificările s-au efectuat urmare a informațiilor din mediul online, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu. Ținând cont de neregulile constatate la SC Kaufland Romania SCS (3 puncte de lucru care au si Grill), echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:

  • 7 amenzi contravenționale, în cuantum de 46.000 lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 4.500 de lei;
  • oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor a activității spațiilor Grill.

În urma acțiunii, comisarii CJPC Satu Mare au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine;
  • folosirea unor vitrine frigorifice cu defecțiuni, deteriorate, cu rugină în exces;
  • modificarea stării termice a preparatelor fără a deține autorizație legală;
  • nerespectare temperatură masă caldă;
  • paviment impregnat cu corpuri străine, rugină;
  • nerespectare grafic schimb ulei;
  • hota îmbâcsită cu ulei ars;
  • prezenta muștelor în zona de preparare;
  • zona de servire cu pardoseli alunecoase.

Compania este în curs de remediere a deficiențelor, astfel încât la recontrolul desfășurat pe data de 15.10.2023, comisarii sătmăreni au constatat aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite în procesele verbale de constatare a contravenției și asigurarea condițiilor de depozitare corespunzătoare desfășurării activității de alimentație publică.

Comisarii CJPC Satu Mare vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului inițial, cât și după remedierea deficiențelor.

IMAGINI DUPĂ REMEDIEREA DEFICIENȚELOR:

4 comentarii

  1. Fact Răspunde

    Perfect, mai treceti si peste cateva zile ca va fi la fel ca inainte. Serviciile bancare, service-urile auto? Sunt ok ? Sau nu prea se poate face mare lucru…

  2. Norik Răspunde

    LA GRILLURILE ASTEA ESTE O MIZERIE CRUNTĂ…. CRED CĂ ĂȘTIA FRIG TOT CE PRIND ADICĂ PISICI, CIINI, ȘOBOLANI, SOARE I ETC!!!

  3. Lucian Răspunde

    cu rugină în exces? Nu ați observat că au înlocuit cu noi toate ? Peste o săptămână va fi ca înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.