Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Polițista din Petea care ascundea mita la sutien a scăpat de închisoare. Dar i s-au confiscat banii

Polițista din Petea care ascundea mita la sutien a scăpat de închisoare, dar i s-au confiscat banii. Femeia, polițistă de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, acuzată că a luat mii de euro șpagă ca să-i scape pe oameni de carantină/izolare în pandemie, și-a aflat pedeapsa finală. Curtea de Apel Oradea i-a admis acordul de recunoaștere a vinei, astfel că aceasta a fost condamnată la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la fals intelectual și informatic și luare de mită.

Redăm, mai jos, comunicatul Direcției Generale Anticorupție:

La data de 03.10.2023, Curtea de Apel Oradea a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpată, ca urmare a apelurilor declarate, atât de către aceasta, cât și de unitatea de parchet menționată.

Prin decizia penală pronunțată, Curtea de Apel Oradea a stabilit condamnarea inculpatei, agent de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea la data comiterii faptelor, la pedeapsa de 2 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la fals intelectual, complicitate la fals informatic în formă continuată, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani și prestarea pe o perioadă de 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei asociații. Totodată, a dispus confiscarea specială a următoarelor sume de bani: 100 de lire sterline, 150 de euro, 200 de euro și confiscarea extinsă a sumelor de 92.040 de lei și 11.500 de euro.

Dosarul penal a fost constituit în baza sesizării din oficiu al organelor de cercetare penală din cadrul DGA – SJA Satu Mare, iar ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus delegarea ofițerilor DGA, care au efectuat mai multe acte procedurale pentru administrarea probatoriului.

În sarcina inculpatei, s-a reținut faptul că:

– în data de 24.08.2021 a pretins și primit suma de 200 de euro de la două persoane, pentru a le permite acestora să intre în țară, fără a fi supuse măsurilor de carantinare în lipsa unui vaccin sau a unui test PCR valabil, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu prin omiterea implementării în bazele de date a faptului că aceștia se întorceau din zone cu risc epidemiologic ridicat;

– la data de 23.09.2021, în baza aceleași rezoluții infracționale, a pretins și primit suma de 200 de euro de la alte două persoane, pentru a le permite acestora să intre în țară, fără a fi supuse măsurilor de carantinare în lipsa unui vaccin sau a unui test PCR valabil, încălcându-și atribuțiile de serviciu prin omiterea implementării în bazele de date a faptului că aceștia se întorceau din zone cu risc epidemiologic ridicat, precum și suma de 20 euro de la un martor denunțător;

– în perioada 10.08 – 22.08.2021, în baza aceleași rezoluții infracționale, a pus la dispoziție actul său de identitate, ale soțului său și ale altor 8 persoane, unui funcționar din cadrul Centrului de vaccinare Petea, pentru ca acesta să insereze în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) date nereale, generând totodată, adeverința de vaccinare și certificatul de vaccinare COVID 19 aferente.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijin de specialitate din partea D.G.A. –Direcția Anchete și Direcția Operațiuni Speciale – SOS Satu Mare.

3 comentarii

  1. Maci Laci Răspunde

    I-AU CONFISCAT BANII ȘI ȘI I-AU ÎNSUȘIT EI!!!

  2. Lili Răspunde

    Mare pedeapsă. De acum o să poarte câte 2 sutiene …..

    • comentator Răspunde

      Și poate deschide și casă de schimb valutar ambulant. 😉🤣 În “seiful” stâng e euro iar în dreapta e dollarul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.