Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreancă internată pe secția de chirurgie! Mesaj pentru medici, la externare

O femeie din municipiul Satu Mare, care a fost internată pe secția de chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare dorește să transmită, prin intermediul PortalSM, mulțumiri medicilor care au operat-o, și recunoștință întregii echipe.

Redăm integral mesajul femeii, care își dorește să rămână anonimă.

„Sunt o pacienta care a fost azi externata de pe secția Chirurgie Generala Spitalul Județean Satu Mare. As dori sa aduc mulțumiri domnilor doctor Cioltean Livian și Cioltean Cristian, tată și fiu, care cu cuvinte nu e de ajuns sa le mulțumesc pentru felul în care m-au tratat, mi-au vorbit, sunt niște oameni de nota 10*. Nulțumesc domnilor doctor pentru operație, tratament. Pe aceasta cale, mulțumiri și întregii echipe de pe chirurgie generala. Infirmiere, doamne de la curățenie, asistenți, practicanți, pentru căldură cu care m-au primit și au avut grija de mine. Mulțumesc frumos!”

4 comentarii

  1. Adi Răspunde

    La domnu manager ar trebui să îi mulțumim zilnic că a distrus spitalul în mandatele lui de succes !!

  2. Alex Răspunde

    Catastrofa, unde am ajuns, ii mulțumim ca isi fac datoria. D-zeu sa va ajute!

  3. Xpert86 Răspunde

    Domnul doctor Cioltean și fiul său sunt ambii profesioniști adevărați, corecți, cinstiți și devotați profesiei pe care o exercitată!! Felicitări și multă sănătate le doresc și să le urmeze și alți medici exemplu de la Spitalul Județean Satu Mare!!!👍👍👍🤝🤝🤝

  4. Lucifer Morningstar Răspunde

    Ceva normal, a nu se uita jurământul lui Hipocrate. Așa ar trebui să facă toți, indiferent. Nu doar acești domni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.