Ultima actualizare: azi, 08:03

Locale

Drumul expres Satu Mare – Ungaria, mai aproape de realizare. Va avea 11 km și 4 benzi

Drumul expres Satu Mare – Ungaria este tot mai aproape de realizare. Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat, miercuri, 15 noiembrie, că a transmis la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire pentru construcția Drumului Expres care va asigura conexiunea dintre varianta de ocolire a municipiului Satu Mare și localitatea Oar (frontiera româno – ungară).

Drumul Expres Oar – Satu Mare, denumit “Someș Expres”, va avea o lungime de 10,83 kilometri cu 2 benzi pe sens, iar pe traseul lui vor fi construite:

  • două noduri rutiere,
  • două parcări (cate una pe fiecare parte),
  • un CIC (Centru Întreținere si Control).

,,Acest nou drum expres din România se va racorda la drumul expres M49 la granița cu Ungaria. Contractul tip Fidic roșu este finanțat prin Programul Transport și prevede o durată de execuție a lucrărilor de 24 de luni. Construcția acestui tronson de drum expres va genera dezvoltarea zonei tranzitate și crearea de noi locuri de muncă. După validarea documentației de atribuire, CNAIR va putea publica Anunțul de Participare aferent contractului pentru execuția lucrărilor, în cadrul căruia se va stabili și data de depunere a ofertelor”, a anunțat directorul CNAIR.

10 comentarii

  1. Gabor McPalinka Răspunde

    Daca va fi facut ca si centura, mai bine lasa…

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Pentru noi satmarenii, ar fi ca o usa deschisa spre Europa.
    Asta cu conditia sa fim pina atunci in Schengen.
    Daca nu, batjocura fata de calatori va continua, doar ca nu pe doua ci pe patru benzi !
    Cine a trecut ieri prin vama Petea, a putut observa cum nu se lucreaza in punctul de control decit in scirba.
    De ce se lucreaza doar pe o singura banda ?
    De ce am facut acea investitie cu mai multe porti de intrare/iesire daca nu pentru a facilita tranzitul mai rapid si mai civilizat ?
    Sintem in Uniunea Europeana, un club select de state , cum spunea Adrian Nastase.
    Acest club select are un anumit regim de control al frontierei.
    De ce ieri se facea iesirea pe o singura banda, atit membrii UE cit si non UE, adica ukrainieni.
    Asta este o batjocura la adresa calatorului, cetatean al UE, fara nici o justificare.
    Dar sa fim optimisti.
    Sint increzator ca acest drum expres se va face si va fi o mare realizare si deschidere spre Europa.
    Practic, Satu Mare va fi legat direct de Europa prin autostrada.
    Si asta nu e putin lucru !

    • Damian Răspunde

      Adevărat.

    • Daniel Răspunde

      Întrebarea asta am pus-o deja și eu de mii de ori, până când o dată am primit răspuns, neașteptat. Vameșul mi-a spus că degeaba ar deschide România mai multe benzi, nu vor ungurii. Ei dictează pe câte benzi permit intrarea în țară. O zis ca are de a face cu traficul rutier, pentru modul în care conducem. Asta se și vede de altfel la camioane. Dacă vine o sărbătoare la unguri, opresc tir-urile deja cu o zi înainte…
      Naşpa pentru noi, dar undeva destul de fain dpdv al cetățenilor Ungariei. De noi nu-și bate capul legislativul nostru…

  3. Robi Răspunde

    Apoi e și vremea să vă apucați că pînă ajungeam din BAIA MARE pînă la vama Petea… mă apucau dracii !!! Apoi zona aia “CIUPERCENI ȘI GARCEA,, într-un loc !!! era de toată comedia cu 50-zeciu lor la oră , dar sper că nu mă apucă 70 de ani pînă o dați în folosință , faceți bine și dați bice la lucrare că acum am 51 de ani , să o folosesc măcar 20 de ani tronsonul ăsta , că de cocloaele astea deja m-am săturat !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.