PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Animale ucise în Carei. Polițiștii au întocmit dosar penal

Polițiștii au întocmit dosar penal, după ce o pisică a fost ucisă pe proprietatea unei familii din Carei. Cazul a fost semnalat de către cei de la Asociaţia Puffi Carei, care trag un semnal de alarmă, după ce zilele trecute a fost ucis un câine. Oamenii legii continuă cercetările.

,,La data de 20 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroul pentru Protecția Animalelor, au fost sesizați despre faptul că, în ziua anterioară, un animal ar fi fost găsit decedat, în extravilanul municipiului Carei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă. Cadavrul animalului, din specia felină, a fost transportat la DSVSA Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs evenimentul”, informează IPJ Satu Mare.