Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Lóránd Magyar cere ca porcii crescuți în gospodării să poată fi vânduți și după Crăciun

Deputatul UDMR de Satu Mare, Lóránd Magyar, cere ministrului Agriculturii să elaboreze norme metodologice privind aplicarea Legii Porcului astfel încât porcii crescuți în gospodării să poată fi vânduți și în continuare.

Deputatul sătmărean spune că normele de aplicare a Legii Porcului (Legea 122/2023) întocmite de Ministerul Agriculturii sunt greșite. Legea Porcului a fost adoptată pentru a proteja crescătorii de porci de efectele pestei porcine, dar normele de aplicare au creat confuzie.

„Scopul nostru a fost să creăm o oportunitate prevăzută de lege pentru ca fermele familiale și micii fermieri să poată vinde animalele pe care le cresc. Aș dori să subliniez: chiar și la elaborarea legii, am dorit să aducem beneficii fermierilor mai mici, fără ca activitățile acestora să fie îngreunate de normele Uniunii Europene, care deseori fac munca imposibilă prin suprareglementare. Totuși, atunci când au fost elaborate normele de aplicare, exact așa s-a întâmplat, adică îi obligă pe managerii fermelor mai mici să respecte reglementările de biosecuritate și alte reglementări, astfel încât să renunțe la activitățile lor”, spune Lóránd Magyar.

În ultima vreme, legea a intrat din nou în centrul atenției pentru că în județul Satu Mare, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a aplicat amenzi de câteva mii de lei după ce persoane fizice nu au respectat procesele suprabirocratice ale metodologia de aplicare a legii în cazul porcilor cumpărați și sacrificați.

„Este cu siguranță nevoie de schimbare, legea ar trebui să beneficieze fermierii, nu să lucreze împotriva lor”, a precizat deputatul sătmărean.

Lóránd Magyar spune că ministrul Agriculturii a modificat normele de aplicare astfel încât porcii crescuți în gospodării vor putea fi valorificați în perioada sărbătorilor de Crăciun, în baza unei adeverințe emise de medicul veterinar.

Deputatul UDMR cere ca modificările să rămână valabile și după Sărbători, astfel încât fermierii să-și poată vinde porcii în continuare.

17 comentarii

  1. 😮😮😮 Răspunde

    Aia sa se zica dar clar ca dupa Craciun se va reveni la cum a dorit guwernul. Sa vedeti atunci ce de voturi mai pupati voi la tara!😮 Exact cat meritati! 🤢😢😫

  2. Mae Răspunde

    Da cine-i asta ? Că tot iese cu cîte o vrăjeala !!! Mă face să răd !!! Mai bine ar veni cu un proiect de lege ca maghiari din secui să învețe limba română !!!!? Ce zici Dn deputat Lorand pierdut în spațiu !!!!!

    • Gabor McPalinka Răspunde

      Asta-i reprezentantul porcilor crescuti in gospodarii, nu e clar din titlu? Si nu numai. Uita-te la fata lui, cu ce seamana?

    • Norick Răspunde

      Zici tu , care nu poti sa scrii o propozitie fara greseli elementare in propria ta limba materna ??? Cica iti face sa razi ?? Mie-mi vine sa plang cand citesc comentariile tale filozofice si inteligente…. 😛 🙂

      • Mae Răspunde

        Urca-te inapoi in caruta si drumu spre mongolia ca te asteapta rudele

        • Norick Răspunde

          Caruta este vehiculul tau deportatule. La voi in sat inca este la moda – banuiesc ca modelul tau este o versiune tuning cu spoilere furate de pe un logan…. 😛 😀

          • Norick

            Eu macar am logan tras de cal, traditie veche la noi astia minoritari migranti

          • Norick

            Nah in sfarsit , ai reusit sa copiezi corect un nume . Felicitari ! 🙂
            P.S. dar ma-ta nu a reusit sa te invete sa nu furi ? Manca-te-ar jaru’.. 😛 😀

    • S Răspunde

      Măi Mue. Orice țigan după 4 clase stăpânește mai bine limba română decât tine . Câte clase ai ?

      • Norik Răspunde

        Mai multe decat tine minoritar de etnie vorbitor de limba cailor

        • Norick Răspunde

          Hotomanule , pe tine de unde au deportat ? Nu esti in stare sa copiezi corect 6 (sase) litere ??? 😛 🙂
          P.S. du-te mai bine la barta ati sa furi de acolo o napolitane… 😀

          • S

            Vezi ca ramai fara internet nu-ti consuma toti banii ca mai e pana la urmatorul salar. Sau asa stii tu de furtul de napolitane c-ai ramas fara baniuri?

    • Opris Rodica Răspunde

      Serios ????
      Da dc e pierdut în spațiu ?

  3. S Răspunde

    MAE are un grav complex de inferioritate in fața ungurilor, de accea in mod obsesiv repetă același tipar de injurii ungurilor, care de un timp încoace nu mai au nimic nou, nici un farmec. Ar trebui să vină și cu elemente noi, așa cu mai multă fantezie să putem râde de el nu să ne fie milă.

  4. Eu Răspunde

    Are perfecta dreptate acest domn.Felicitari,domnule Lorand!Si ptr.unii cei ce au comentat jignitor-stimabililor,politețea nu costa nimic.Chiar daca nu avea dreptate acest om nu trebuia sa-i raspundeti in felul acesta.FELICITARI INCA O DATA,STIMATE DOMNULE LORAND.Si multe salutări,tocmai de la Galați,din celalalt capat al tarii.Aici noi nu avem nimic cu nimeni.DUMNEZEU SA VA AJUTE!

  5. Eu Răspunde

    De ce oare,noi,românii avem darul de a ne taia singuri creanga de sub picioare,in orice mod cu putință?De ce nu putem fi politicosi,de ce nu ne respectam,indiferent de nume sau religie sau etnie?In plus,ceea ce susține acest domn ar ajuta pe toti micii fermieri din România,indiferent de zona istorica.Mereu voi cumpara porc,ptr.ca despre asta vorbim acum,din curtea cuiva,chiar daca nu-l cunosc,decât sa iau de la Kaufland,Lidl si alte mizerii.Banii tb.sa ramână in România,sa se bucure cetățenii acestei tari,nu sa ajunga in tarile de unde vine kauland si altii.Caci la kaufland,lidl,penny,etc.nimic nu e românesc.Felicitari încă o data,domnule Lorand!Cu asta demonstrati ca sunteti mai român decât multi altii,care,degeaba vorbesc româneste daca nu gândesc românește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.