PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministerul Educației: 158 de elevi din România cu medii între 1 și 2 iau bursă de merit

Un număr de 158 de elevi din România cu medii între 1 și 2 iau bursă de merit. De asemenea, 8.494 de elevi cu medii între 1 și 4.99 iau și ei bursă de merit în acest an școlar, potrivit unei centralizări publicată de Ministerul Educației, informează Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, după ce a intrat în vigoare noua lege a învățământului preuniversitar, cuantumul burselor merit a crescut de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună. Bursa socială pe care o primesc elevii a crescut de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună, iar bursa tehnologică de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună.

Din statistica publicată de Ministerul Educației reiese că un număr de 8.494 de elevi primesc bursă de merit în acest an școlar după cum urmează:

În privința celorlalte medii pentru care se acordă bursă de merit, 82,78% sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00, iar 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00.


Sursa: Europa Liberă

Exit mobile version