Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Zece luni de la moartea Ștefaniei. Nicio concluzie! Medicul acuzat, în continuare suspendat

Conducerea Spitalului Județean Satu Mare a transmis, luni, 20 noiembrie, un mesaj către PortalSM în care precizează că ancheta care vizează cazul Ștefaniei este încă în derulare. Medicul acuzat este în continuare cu contractul de muncă suspendat. Acesta și-a reluat activitatea în luna august, urmând ca atunci să fie audiat. Reprezentanții spitalului au declarat în luna august pentru PortalSM că la sfârșitul lunii august se vor afla concluziile finale și implicit propunerile privind măsurile prevăzute de Codul muncii în vigoare.

Nicio concluzie nu a fost transmisă la sfârșitul lunii august de către Spitalul Județean Satu Mare. Așadar, jurnaliștii PortalSM au revenit în luna noiembrie cu o nouă solicitare către spital.

Redăm integral răspunul Spitalului Județean Satu Mare:

„Față de salariatul Pop Raul Alexandru este în derulare procedura disciplinară, nu s-a finalizat deoarece acestuia i-a fost suspendat de drept contractul individual de muncă pe o perioadă de 6 luni, începând din data de 31.01.2023.

La acest moment, salariatul Pop Raul Alexandru are suspendat contractul individual de muncă.

Nu sunt informații noi în această speță.

Mențiune: În cazul suspendării contractului individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea , modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept”

În luna august, medicul și-a reluat activitatea la UPU Satu Mare

Medicul de la UPU și-a reluat activitatea la începutul lunii august, reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare precizând atunci pentru PortalSM că medicul urmează să fie audiat, urmând ca la sfârșitul lunii august să se afle concluziile finale.

Redăm integral comunicatul Spitalului Județean Satu Mare transmis către PortalSMîn luna august:

„Ancheta vizând analiza decesului minorei Ș.R.K. în data de 18 ianuarie 2023 se apropie de final. Odată cu întoarcerea din concediu medical începând cu 01.08.2023 a medicului care a preluat cazul, acesta va putea fi audiat de către Comisia de Disciplină a unității conform reglementărilor legale, ca punct ultim al procesului de analiză, urmând ca la sfârșitul lunii în curs să avem concluziile finale și implicit propunerile privind măsurile prevăzute de Codul muncii în vigoare.

În toată această perioadă au fost instrumentate peste 150 de probe în forma declarațiilor scrise  și a audierilor de persoane, cu mențiunea că imposibilitatea audierii medicului UPU a temporizat finalizarea anchetei pe durata cât acesta s-a aflat în concediu medical”, au declarat reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare pentru PortalSM.

Zece luni de la decesul Ștefaniei

S-au împlinit zece luni de când Ștefania a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare. Ce s-a întâmplat cu adevărat, dacă există un vinovat sau nu, rămâne, în continuare, un mister.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.