PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Părinții agresori au cerut să fie eliberați din arest. Decizia luată de instanță

Părinții agresori au cerut să fie eliberați din arest, dar judecătorii au respins contestațiile, astfel încât cei doi rămân după gratii.

Cei doi părinți, în vârstă de 29 și 37 de ani, din Carei, care și-au chinuit copiii în Germania au contestat decizia de arestare preventivă, însă contestațiile au fost respinse, iar cei doi rămân în arest preventiv.

Soluția pe scurt:

,,Respinge, ca nefondată, excepția invocată de inculpatul T.P.G. privind nulitatea dispoziției de arestare preventivă cuprinsă în hotărârea atacată; Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpata T.A. Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul T.P.G”.

Cei doi soți au locuit în Germania cu cei doi copii ai lor, în vârstă de 2, respectiv 3 ani. Potrivit surselor PortalSM, aceștia nu și l-ar fi dorit niciodată pe copilul cel mic, motiv pentru care l-ar fi terorizat de câte ori ar fi avut ocazia. Copilul a fost ținut de părinți ore întregi pe dulap, a fost bătut, iar apoi i-au umplut gura cu vată și l-au legat cu bandă adezivă pentru a nu putea face gălăgie. Acestea sunt câteva dintre chinurile la care a fost supus copilul, în vârstă de 2 ani, sub privirile fratelui mai mare, în vârstă de 3 ani.

Medicii legiști au evaluat starea de sănătate a copilului de doar 2 ani din Carei, bătut de părinți în Germania. Cel mic a trebuit să fie operat, după ce s-a constatat că are piramida nazală fracturată.


: