Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

VIDEO. 12 nepalezi prinși în județul Satu Mare! Voiau să treacă granița ilegal

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, în zona localității Bercu, 12 cetățeni din Nepal, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

În data de 01 decembrie, în jurul orei 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, județul Satu Mare, au observat, folosind tehnica de supraveghere a frontierei de stat, pe direcția localității Bercu (în zona punctului temporar de trecere a frontierei) mai multe persoane care se deplasau din țara noastră spre teritoriul statului maghiar. Imediat a fost declanșată o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate, fiind anunțate și autoritățile maghiare de frontieră despre acest eveniment.

Astfel, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră în interiorul țării, polițiștii de frontieră au depistat 10 persoane, pe care le-au condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea în vederea continuării cercetărilor. La scurt timp, pe aceeași direcție, polițiștii au depistat alte două persoane, care de asemenea au fost conduse la sediu.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că toate cele 12 persoane sunt cetățeni străini, din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani. Toți au intrat legal în România și au vize de muncă pe teritoriul țării noastre.

Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Portugalia, destinația lor finală.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

6 comentarii

  1. Aspi Rina Răspunde

    Cat de prost sa fii sa crezi ca vor ramane sa munceasca in Romania ??!!Cei care i-au adus sa le plateasca drumul de returnare la ei acasa !Au ajuns in romania legal(cat de simplu e sa ajungi in romania!!!) zeci de mii de straini sub pretextul ca vor sa munceasca aici,dar care clar ca buna ziua nu doresc sa ramana aici,ci sa ajunga in occident !Are dreptate pana la urma Nehammer!

    • Gigi Durul Răspunde

      La orice magazin mai mare mergi ,dai de migranti….umbla grup de 3_ 5 persoane….
      Multi se plimba pe digul nou 8n zona podului galben ,vorbesc la telefon….așteaptă instructiuni….
      In declaratii oficiale : la noi nu trec migrantii…

  2. 😝 Răspunde

    ‘Nehamerul’ era călăuza, ca pe urmă să poată spune că n-avem ce căuta în ‘shegben’.

  3. C.I Răspunde

    Toți aveau buletinul lui Chereches..🤣😅

  4. pevecistăpân Răspunde

    No, uitați-vă bine și înregistrați informația! Cam așa lucrează ai noștri în construcții prin vest. Numai actorii se schimbă, scenariul e cam la fel. Dar ce mândrii sunt când vin acasă vara cu tigaia reșapată închiriată cu ora! Nu toți dar majoritatea. Nașpa că primașul le-a luat fața și gata nu mai ține cu drifturi în centrul vechi. Și atunci de unde să știe sărmanul care a rămas acasă că ce bine le mai merge???? 😮😫🤢

  5. Mortdecai Răspunde

    Au venit la mine pentru reîntregirea familiei dar i-am dat afară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.