În cadrul ”Anului Iuliu Maniu”, vineri 15 decembrie 2023, Asociația Social Culturală ”Satele Unite ale Sătmarului” a organizat un eveniment de cinstire a marelui om politic.
Manifestările au debutat la bustul ilustrului politician, amplasat în centrul vechi al Sătmarului. Figura lui Iuliu Maniu a fost evocată de președintele organizației județene Satu Mare a PNȚ-MM, Gheorghe Berinde și părintele Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin, de numele căruia se leagă restaurarea casei memoriale din satul natal al lui Iuliu Maniu.
În foaierul teatrului, a fost organizată expoziția ”Iuliu Maniu un destin de excepție” care a fost prezentată de dr. Marin Pop, director al Muzeului de Istorie și Artă Zalău. În prezența unei numeroase asistențe pe scena Teatrului de Nord s-a desfășurat simpozionul “Zilele culturale Iuliu Maniu: între datorie și sacrificiu”.
În deschidere, moderatorul manifestării, Felician Pop, a evocat figura ilustrului sărbătorit, subliniind liniile de forță care au marcat destinul acestui om exemplar. Deputatul PNL Adrian Cozma, inițiatorul Legii 195/2023 prin care a fost instituit ”2023 – Anul Iuliu Maniu”, a vorbit despre moștenirea politică pe care ne-a lăsat-o Maniu și despre modelul politicianului desăvârșit, care și-a pus întreaga energie pentru unitatea statală a României și apărarea libertăților democratice.
Deputatul PNL de Bistrița Năsăud, Robert Sighiartău, co-inițiator al acestei legi, a reliefat la rândul său, rolul pe care Iuliu Maniu l-a jucat în desăvârșirea unității naționale și în promovarea valorilor autentice ale democrației de tip european, fiind un precursor al ideii de unitate europeană. Deputatul USR Satu Mare, Radu Panait, și-a exprimat speranța că modelul politic pe care Maniu l-a reprezentat în viața noastră politică va fi urmat și de clasa politică actuală, prin forța ideilor și claritatea strategiilor care au asigurat succesul ilustrului om politic.
Deputatul PSD Satu Mare, Radu Cristescu, a făcut un apel către toți sătmărenii, ca inspirați de modelul lui Iuliu Maniu, să-și unească toate eforturile și să aibă forța și determinarea de a pune mai presus de interese partinice, pe cele naționale. Subprefectul Romeo Pop a salutat inițiativa organizării acestui eveniment emoționant, subliniind importanța modelelor în viața noastră politică.
Gheorghe Berinde președintele PNȚ – MM Satu Mare a felicitat organizatorii și și-a exprimat speranța ca prin coagularea forțelor de dreapta se va putea realiza o ofertă electorală viabilă pentru viitor. Gheorghe Șiman, vicepreședinte zonal al PNȚ – MM, a prezentat un studiu elaborat despre biografia lui Iuliu Maniu și opera lui politică. Un cuvânt de salut a transmis și reprezentantul Episcopiei Greco – Catolice Maramureș, vicarul general, protosincelul Florin Fodorut, care a vorbit despre legătura dintre politică și credință, care la Iuliu Maniu, a fost indestructibilă.
Părintele Cristian Borz, autor al unor lucrări de referință privind viața și activitatea lui Maniu, a evocat figura acestuia, educația sa exemplară, înrâurită de marii înaintași ai familiei sale în special Simion Bărnuțiu. Prof. Univ. Dr. Doru Radosav, a făcut un amplu expozeu și un interesant portret al lui Iuliu Maniu, subliniind contextele istorice, nu întotdeauna favorabile în care marele om politic a luptat cu dârzenie și a avut câștig de cauză.
În finalul manifestării a avut loc o dezbatere între filosoful Mihail Neamțu și istoricul Ovidiu Pecican, axată pe ideea actualității lui Iuliu Maniu și felul în care contemporaneitatea îl percepe și asimilează învățămintele sale. Asociația Social Culturală ”Satele Unite ale Sătmarului” reprezentată de Oana Țope și Bianca Murgu, au oferit în semn de mulțumire tuturor vorbitorilor câteva plachete. Momentele artistice au fost asigurate de către eleva Denisa Avram de la Liceul de Artă ”Aurel Pop” Satu Mare, Cvartetul 4 Ever, corul de copii GESO și cantautorul de muzică folk, Adrian Lupescu.
Vai de capul vostru,voi habar nu aveți ce se întâmplă cu voi, dacă ar vedea Iuliu Maniu ce panarame de oameni vorbesc despre el,cred că le-ar da niște picioare in cur.
Citiți aici și vă minunați. Iuliu Maniu a fost între altele președintele Partidului Național Țărănesc în România Mare! Deci nu a fost deloc liberal (chiar era la cuțite cu Brătienii), nu era social-democrat și cu atât mai mult sigur nu era neomarxist userist. Ce este zeama asta de varză cu fel de fel de personaje pestrițe care se urcă pe seama altora care chiar au făcut ceva pentru țară? Copiați metoda supozitorul? Ce este adunătura asta de necrofagi? Nu aveți decență? Se pare că nu. Atâta v-aș zice doar că așa cum am uitat pe alții fără de care nici Soarele nu răsărea (de exemplu Tavi Petric) așa și pe voi vă va uita istoria. Sunteți niște figuri trecătoare, niște profitori de ultimă speță, fără pic de rușine. Numai mă bucur că dl. senior Coposu nu mai este printre noi ca să vadă acest spectacol politic jalnic. Dar sigur v-ar zice vreo două vorbe de v-ar îngheța și sângele vostru polipolitic în vene! Atenție, nu ziceam nimic dacă era organizat acest eveniment de cine trebuia și nu de aceste holograme.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iuliu_Maniu
N-ai cu cine! Poți să le spui, dar îți răcești gura degeaba!
Am impresia că la liceul forestier se preda altă isteria în loc de istorie 😉
Vorbele lui Caragiale sunt parcă mult mai actuale acum: ‘și eu cu cine votez?”
Cam așa este. Cu holograme defazate oricum nu am ce discuta. Singura problemă este că intoxică spațiul public și bagă prostii în capul altora nevinovați care asistă. Ar cam fi cazul ca măcar de anul viitor partidele să cântărească puțin mai atent pe cine propun pentru parlament că ăștia actuali sunt niște catastrofe ambulante.
Pe intelesul tuturor, mascarada asta PNL-ista, e echivalent; de ex. gruparea Ku Klux Klan l-ar omagia pe Barack Obama ?
Păi ce așteptări aveți de la o națiune care de ziua lor 1 Decembrie trage pungă pe drapel ???.? Suntem râsul lumii. Și mai vrem să fim respectați ?????
Asta ziceam și eu. Numai să încerci să te manifești așa la unguri, adică să stai cu mâna-n buzunar de exemplu. Acolo nici nu se concepe așa ceva. Probabil respectivul are circulația proastă?
Niște imbecili ordinari…. Rușine rușine rușine să vă fie.
Revin cu un comentariu foarte scurt. Pe mine personal mă deranjează doar faptul că se perpetuează o stare de fapt și se tolerează în continuare. Această tolerare duce la perpetuarea și transmiterea unor tâmpenii în capul unora care iau de bună niște lucruri care sunt total greșite. Dacă noi nu ne respectăm propria noastră istorie bună-rea așa cum este cu tot cu greșeli apoi ce așteptări să mai avem de la alții care abia așteaptă asta? Nu aveți grijă că de a-ți merge puțin mai la vest sau chiar și la est ori sud nu a-ți vedea așa ceva prin alte țări. Fiecare cu ale lui și restul nu are decât să le respecte. Dar în nici un caz nu-l faci liberal sau social-democrat pe un țărănist neaoș cum nu se mai poate! Este violarea adevărului istoric. treaba e că la nu poți aștepta respectarea acestuia de la unii care au căpătat bacul de pe olx sau ceva asemănător. Și în loc să mă contrazică careva cu vorbe sforăitoare mai bine ar face să mă contrazică prin fapte concrete.
Poza nr. 2. Să stai cu mâna în buzunar la depunerea de coroane este solemnitatea maximă la unii. Trist. Dar dacă era un ungur prin zonă care făcea așa atunci era deja disecat pe viu ad-hoc. Nu vă bateți joc de înaintași că nici să le legați șireturile nu sunteți demni.
Eveniment de înaltă ținuta academica? Cine erau academicienii? S-a desfășurat sub egida Academiei Romane? Ca mulți de acolo au ajuns dottore știm,dar au ajuns și academicieni? O harneala fără sens și noima, împopoțonată cu “academic toping”!
“ În prezent, Mihail Neamțu este adept al ideologiei eurosceptice, opunându-se mișcării LGBT, ateismului, socialismului, progresismului, globalizării, imigrației către România și multiculturalismului.” Deci fix invers decât liberalismul și userismul…Și da Maniu era țărănist, greco-catolic ! Cam asta rezulta când un pitic calare cu cușma îndesată pana la urechi, care mână o gloata in căruță își pune cravata…se crede academician!