PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sentință în cazul minorului care s-a răsturnat cu mașina pe Centura Sătmarului

Minorul din Satu Mare care s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu de pe drumul Careiului și-a aflat sentința. Acesta a scăpat ușor, fiind condamnat, luna aceasta, la ”măsură educativă”.

Potrivit informațiilor PortalSM, în dimineața zilei de 13 iunie 2022, în jurul orei 05:30, Poliția Municipiului Satu Mare a fost alertată cu privire la un eveniment rutier petrecut pe strada Careiului. Echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului și au descoperit un autoturism răsturnat pe spațiul verde al sensului giratoriu de la varianta de ocolire.

Mașina,  avariată în proporție de 80-90%, prezenta și daune la două indicatoare rutiere. Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 15 ani, care a recunoscut că a sustras vehiculul de la tatăl său. Testul cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ, însă testul rapid pentru detectarea substanțelor psihoactive a relevat prezența THC (Tetrahidricanabinol) în organismul minorului.

Tatăl acestuia a fost informat despre incident în jurul orei 05:00-06:00, printr-un apel telefonic de la o persoană necunoscută și ulterior de către autorități. Acesta nu a dorit să depună plângere împotriva fiului său pentru furtul autoturismului și nu are pretenții de la acesta. Minorul a mărturisit că a luat cheile mașinii fără aprobarea tatălui său și a plecat în oraș cu prietenii săi, unde au consumat droguri.

În jurul orei 05:30, aflați pe Centura de Ocolire, minorul a pierdut controlul mașinii în zona Hotelului Dana de pe strada Careiului, intrând în coliziune cu sensul giratoriu și răsturnându-se. Prietenii săi au părăsit locul accidentului fără vătămări, iar minorul a rămas la fața locului.

Acum, minorul a fost condamnat la o ,,măsură educativă neprivativă de libertate, pe o perioadă de 4 luni, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Exit mobile version