Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Un tânăr din Satu Mare a intrat cu mașina într-un copac. A fost dus la spital

Un tânăr din Satu Mare a fost implicat, noaptea trecută, într-un accident în județul Sălaj. Aflat la volanul unui autoturism, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac, informează sălăjeanul.ro. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost dus de urgență la spital.

,,La data de 21 ianuarie, la ora 00.01, polițiștii din Jibou au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în afara localității Cernuc, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că un tânăr de 22 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 108 B, pe direcția Căprioara – Cernuc, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns în afara părții carosabile, intrând într-un copac.

În urma accidentului rutier, tânărul de 22 de ani a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri din Jibou continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au transmis polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.