Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Unui sătmărean i s-a făcut poftă de înghețată și s-a pus pe furat. Reținut pentru 24 de ore

Unui sătmărean i s-a făcut poftă de înghețată și s-a pus pe furat. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

Ce spune poliția:

,,La data de 11 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Carei au identificat persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani, din Carei, ar fi sustras 152 de matrițe utilizate pentru producerea înghețatei, din interiorul unei societăți comerciale situate în aceeași localitate. Prejudiciu rezultat este de 24.000 de euro.

Față de bărbat, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.