Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Decizii PSD: Candidat la preşedinţia CJ; Comisie de negociere cu PNL pentru susţinerea lui Radu Bud

PSD Satu Mare a adoptat, în şedinţa de astăzi, două variante de lucru. Prima este de susţinere a unui candidat PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare iar cea de-a doua este desemnarea unei comisii de lucru care să negocieze o alianţă cu PNL pentru susţinerea lui Radu Bud.

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 23 februarie 2024, s-a desfășurat ședința Consiliului Politic Județean PSD Satu Mare. În perspectiva alegerilor europarlamentare și locale din 9 iunie, în unanimitate, membri Consiliului Politic Județean, au hotărât două variante de lucru:

  1. Susținerea unui candidat PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare.

  2. S-a ales comisia de negociere în vederea constituirii unei alianțe cu Partidul Național Liberal cu mandatul susținerii candidaților, Radu Roca și Radu Bud.

Partidul Social Democrat Satu Mare, consideră că experiența celor doi prefecți înseamnă pentru Satu Mare dezvoltare, progres, legalitate, bună înțelegere și unitate între sătmăreni.

Aceasta este oferta electorală prin care organizatia județeană PSD consideră că pot fi susținute și promovate interesele sătmărenilor indiferent de etnie.

Președinte

Mircea Govor

25 comentarii

  1. CATRINEL RAT Răspunde

    FELICITARI!

    • BD Răspunde

      Da vedem că Govor Mircea tot face comisii de negociere să susțină pe alții.De ce nu se susține pe el,de ce nu candidează?nu e președintele PSD?sa vedem cine îl votează că el n-a candidat niciodata

      • Ionel Răspunde

        Asa este,să iasă Govor la înaintare pe interval dacă e tare, cum se laudă! Stă ca Bulă in spate la bătaie și îi trimite pe alții în față! Și după aia ii face troaca de porci că nu au câștigat! Să iasă la interval sau să îl lase pe altu președinte!!

  2. Pop Răspunde

    Doamne ce gașcă de hoți !!!! Lui Govor îi este frică de Adi Cosma !!! …./ar face orce să scape de el !!! Ști ca dacă ajunge la consiliu județean o sa descopere multe nereguli și sa zis cu el cu străbat ,cu ardelean Company Bik și Tarr …asta e mare problema !!

    • Beny Kira Răspunde

      Mare dreptate domnule Pop. Eu tot spun ca de la balastiera mea trebuie sa cumpere ca eu am piatra si nisip de calitate. Ady a si facut presiuni la firme care au au contracte cu Statul sa procedeze ca atare!

    • Alin Răspunde

      Nu trebe să mai facă nimic,deja au scăpat mai scapă și PNL de el și este istorie!:)))

  3. Daniel Răspunde

    Probabil că singurul criteriu pentru alegerea celor doi este numele Radu, că altfel nu mi-l explic pe Roca, este cel mai slab prefect pe care l-am avut în județ de la baros sau târnăcop sau cum îl chema pe analfabetul ăla cu diploma de bac datată după cea de licență încoace.

    • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

      Dar tu știi că tocmai DJ MC Colopaci era cât pe ce să fie uns ministru pe vremea Năstase?????? Cam atât despre calitatea politicienilor. Și ce de specialil se mai închipuie mulți dintre ei! 😵😢😯

      • Ovidiu Răspunde

        Da Adrian Cozma nu ii in cărțile astea că eu pe el vreau să îl votez,de ce nu este susținut că tare mult și-a dorit să fie președinte la Consiliul județean,acuma sunt supărat și nu mai votez pe nimeni,cine ii Bud ăsta că nu îl cunosc!?

      • GOSTAT DE SUPUR Răspunde

        Vătaful județului ce până ieri plătea prostituate în La Mircea de pe Blaga ajunge acuu din nou la butoane, după ce la făcut pe Valer Marian și Cristescu senator și deputat lucru pt care și-a cerut scuze vine acuu să facă campaniei împreună cu PNL după ce sa vândut ungurilor. BĂ NULITATE NU TE DUCI TU DRACULUI INAPOI LA SUPUR. JEG UMAN CE EȘTI NU ȚI-E RUȘINE SCURSURĂ UMANĂ

        • Alin Răspunde

          … bă da prost ești…..plm și restul nu au înțeles ce mama dracului ai vrut să zici ….🤦🤦👎👎👎

          • Alin

            Da’ nici de mine nu mie-e rșine că recitind nici măcar eu însumi nu pricep ce am vrut să zîc. …. 🤦🤦👎👎👎 H.E.P.L. , mă ajută careva? Că nu e vina celorlalți că am fugit de la școală…..

    • c-block Răspunde

      Noțiunea de ghiocel se trage de pe vremea când cineva era viceprimar în Sătmar. Uită-te în arhive la pozele de pe vremuri și îți dai seama singur de unde i se trage. Eu îl cunosc personal. E băiat bun de felul lui dar doar atât. Chiar nu pricep de ce nu a ămas la meserie. Că pe mine tata așa m-a învățat că de aia faci meserie ca să și o faci. Bine, asta a fost de foartă multă vreme, acum sunt alte vremuri UE-iste. De unde să știm noi! 😵😯🥴😉

  4. Ilie Răspunde

    Da’ să candideze președinții de partid, de ce nu își asumă răspunderea? Govor și Cozma, asta este decizia corectă, de ce ii pun pe alții, dacă sunt buni, să iasă la bătaie!

    • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

      Hoho mai încet @Ilie, acum vine faza aia cu “negocierea”! Ca în piață sau poate chiar mai rău. De ce crezi că ei ar fi altfel devreme ce și ei sunt dintre noi??? Recomand ceva cola și popcorn și așează-te în față la monitor sau TV că doar acum începe distracția din plin. Tot anul așa va fi. Aia că între timp țara se duce naibii este doar un efect secundar. Lor să le fie bine.

  5. Alin Răspunde

    Cozma nu ii în cărți se pare a asfaltat cu mistria gropile de geaba că tot l-au mazilit băieții să vedeți acuma cum a plânge la București câte a făcut el și a fost tras pe dreapta,așa îi când te piși împotriva vântului, te stropești!:)))

  6. Varu Răspunde

    Mai este de furat destul in țara asta,acuma sau adunat toți hoții într-o singură gașca,o să vedeți ce legi monstruoase o să facă ăstea.Oamenii care mai muncesc in țara asta o să fie vai de mama lor O să întărească justiția și poliția pe care ia mituit cu salarii astronomice,iar de aici și până la dictatura legii mai este doar un pas.

  7. Ph Răspunde

    “oferta electorală care să susțină interesele cetățenilor de orice naționalitate” zice pesedeul. Să râd să plâng să iau cu lămâie? Doar interesul vostru primează, degeaba faceți teatrul acesta penibil.
    Vă lăudați aici cu niște personaje care nu au fost în stare de nimic bun pt județ, este suficient să faci vizite în județele vecine ca să vezi că totuși se poate și la români, dar aici autoritățile nu își fac treaba și se doresc doar păpuși manevrabile și șantajabile.
    Nu odată am ales udmr împotriva psd, dar acum că sunt împreună pe față și pe spate și pe sub și peste, sunt curios ce vor alege restul sătmărenilor.
    Bietul Cozma e un oportunist, deocamdată cu ceva empatie față de semeni, din păcate știm că aceasta dispare cu timpul..
    Panait a fost mereu muncitor și dpmdv dur și insensibil, stă prost cu empatia și are pretenția că toți trebuie să fie motivați și muncitori ca el, dar toți suntem diferiți și nu poți avea astfel de așteptări; nu îi contest bunele intenții, doar calitatea de lider.
    Udmr face jocurile lui Orban și inevitabil ale rușilor, se bucură de dezbinarea dintre români și de cadoul alegerilor într-un tur ca să fie veșnic prostituate, fără să facă nimic concret pt județ, să nu zic despre comunitatea maghiară (vedeți județele din secuime cum sunt lăsate în nedezvoltare) deși au fost la butoane multă vreme.

  8. Dinu Răspunde

    Câtă mizerie și falsitate!!?
    Păi știu prea bine PSD iștii că A. Cozma este candidatul PNL Satu Mare la CJ, vin acuma (vai cât de” iubitori “de alianțe!!), și l propun pe R Bud, cică tot de la PNL 🙉🙉!!
    O tactică perversă ptr derutarea alegătorilor, de parcă nu i clar, sunt aliații udmr!!!

  9. Calin Culcean Răspunde

    Acum vom vedea daca Adrian Cozma vrea aliianta romaneasca sau vrea alianta pentru Adrian Cozma

    • Ilie Răspunde

      O chestiune corectă ar fi că fiecare partid să își desemneze președinții, teoretic și practic ei ar trebui să fie cei mai buni candidați români. Dacă nu sunt cei mai buni înseamnă ca nu candidează sau sunt lași, deci nu își merită pozitia și trebuie să lase pe alții.

    • c-block Răspunde

      @Căline, tu ce crezi? Eu intuiesc de pe acum care va fi rezultatul. Dar în toate mai este și o necunoscută, adică ce vrea de fapt centrul la liberali și nu ce se vehiculează în public. În schimb dacă PSD insistă pe varinta lor nu văd cum să cedeze, Govor cel puțin acum e pe cai mari, proaspăt uns și felicitat de șeful direct că ce muncă minunată a făcut. Că variantele propuse de ei după mine nu sunt cele mai fericite și asta-i drept.

  10. Lili Răspunde

    Oare cum stiu sa il gaseasca pe Radu B. cand este vorba de functii? Pentru ce ia o sapca de bani ca inalt functionar guvernamental intre atatea mandate? Poate ne spune Dorel de la Buzau sau Nicu de la Dolj dar nu vor vrea …….

  11. nesimtit Răspunde

    BUD un incompetent, afacerist pupincurist valetu lui govor, mirciulica aldge oameni card face ce zic el nu ce vreau ei, apropo acest bud isi deschide dupa aquaparc un mini complex cu terenuri de tenis, presa de ce nu mergeti sa scrie ti despre asta, ca omu inca nu are bani dar va avea daca va iesi presedinte, leprele psd.

  12. Cosmin Irimuș Răspunde

    Radu Bud a fost șeful lui Cozma la Prefectură. E cu 10 clase peste Cozma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.