Ultima actualizare: azi, 12:25

Locale

FOTO/VIDEO. Protest cu pancarte și lumânări în fața Prefecturii Satu Mare

Protest cu pancarte și lumânări în fața Prefecturii Satu Mare. Zeci de persoane s-au adunat, luni, 12 februarie, în fața Instituției Prefectului și își cer drepturile: plata indemnizațiilor conform Legii 154/2021, destinate urmașilor românilor expulzați în 1940.

Înarmați cu pancarte și lumânări, urmașii refugiaților au dorit să tragă un nou semnal de alarmă cu privire la ceea ce consideră că este discriminare: ,,Vrem dreptate”, ,,Nu discriminați românii persecutați etnic în 1940”, ,,Guvernul umilește românii”, ,,Aplicați legea 154 și pentru români”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise de protestatari.

Aceștia s-au prezentat în fața Prefecturii și cu lumânări, ,,ca simbol al morții democrației în țara noastră”.

,,După ce am organizat trei proteste, inclusiv în fața Guvernului de la București, am aflat că românii din România pot beneficia de drepturi egale cu minoritarii doar după consultări în cadrul coaliției! Adică pentru ca noi, românii să beneficiem de Legea 154/2021 așa cum beneficiază minoritarii e nevoie de discuții politice.

Suma infimă prevăzută a fi acordată românilor ,,pune în pericol bugetul consolidat de stat”, ni se tot spune de 3 ani încoace. Primul ministru și grupul său de miniștri nu sunt în stare să asigure pentru români drepturi egale cu minoritarii așa că de Legea 154/2021 beneficiază doar minoritarii!

Deci legea pentru români a murit! Putem pune cruce democrației și reinstalării DISCRIMINĂRII! Fiecare beneficiar al Legii 154/2021 dar și iubitorii de dreptate și democrație, să se deplaseze în fața prefecturii din județul de domiciliu pentru a protesta pașnic și a marca moartea democrației în România!”, este mesajul transmis de Asociația Județeană Satu Mare a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în Urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

13 comentarii

  1. Vic Răspunde

    Campanie electorala

  2. Luigi😂😂😂😂 Răspunde

    Neaparat vreti sa profitati dupa cei care de mult au murit?!?!? Frumos

  3. Beny ... Răspunde

    Bugetul e limitat

  4. Varu Răspunde

    Nesimțiții de politicieni au dat o grămadă de legi pe care nu le-au putut pune in aplicare,ex refugiați, salariile celor din justiție care au generat dobânzi și penalități pe care le plătim tot noi fesierii.

  5. Haha Răspunde

    La munca nu la intins mana!

    • Bogdan Răspunde

      Un om destept se poate documenta inainte de a arunca lozinci comuniste! Legea aia nu s-a dat degeaba!

      Statul roman si-a abandonat cetatenii (milioane de romani) in 1940. Daca tie ti-ar fi fost in pericol viata vreodata, ai fi inteles ce inseamna sa nu mai ai protectia statului si sa fii lasat de izbeliste. Acele lucruri se despăgubesc azi prin lege. Ca vrei tu sau nu, este tot atata!

      Ti -ai aratat ignoranta si disprețul fata de semenii tai romani. Despre pensiile magistratilor si a altora nu ai curajul sa zici nimic, pe ei nu ii trimiti la munca! Este usor cu batranii sa fii smecher!

      Pe lumea asta sunt oameni si jigodii, de tine depinde de care parte te pui.

  6. ciuiburi Răspunde

    Eu atâtea specimene ciuriburi la un loc veci nu am văzut. Mi-ar fi fi sub demnitatea mea să mă dau astfel în spectacol ieftin ca să fac electorat la alții. În toate țările unde au fost astfel de treburi s-au despăgubit cei în cauză sau dacă au decedat atunci moștenitorii direcți de-ai lor și atât. Și s-a dat despăgubirea într-o sumă unică nu așa că rentă din asta trasnferabilă către stră-stră-strănepoții încă nenăscuți. E un spectacol penibil. Dar nici de statul român nu mi-e “rușine” că se coboară a una asemenea nivel.

    • Bogdan Răspunde

      Tu ai habar ce s-a intamplat in 1940 sau ai invatat cu sarg istorie comunista? Stii ce inseamna sa iti iei o boccea in spate, actele si copii si sa urci in primul tren de frica unor hoarde de brute? Nu ai mai vorbi cu atata nesimtire daca ti s-ar fi intamplat tie! Prea usor arunci cu laturi in niste oameni care chiar au suferit.

      • ciuriburi Răspunde

        @Bogdane, te rog insistent recitește ce am scris că din ce se pare nu ai priceput nimic. Nu este singura țară care se află în situația de a-și despăgubi cetățenii dar ca să vezi suntem singurii care ne-am băgat singuri într-o asemenea capcană. Vinovat singur este statul român în toate. Lasă tu emoțiile tale și poveștile auzite de la alții că nu ține. Prea ușor arunci tu aici cu texte și cu istorie comunistă care ți-a fost băgat cu sârg în cap. Oricum nu-ți achită facturile.Ești un ciuriburi dacă vrei să trăiești puțin mai bine pe seamaq a ce a fost acum 80 de ani când tu nici proiect sau intenție nu erai. Să-ți scriu doar o proproziție drept gândire. Statul geramn sau statul maghiar și-a despăgubit proprii cetățeni de două decenii, definitiv și cu niște sume consistente. Statul român ce face? E vina mea? No atunci.

  7. ciuriburi Răspunde

    Eu atâtea specimene ciuriburi la un loc veci nu am văzut. Mi-ar fi fi sub demnitatea mea să mă dau astfel în spectacol ieftin ca să fac electorat la alții. În toate țările unde au fost astfel de treburi s-au despăgubit cei în cauză sau dacă au decedat atunci moștenitorii direcți de-ai lor și atât. Și s-a dat despăgubirea într-o sumă unică nu așa că rentă din asta trasnferabilă către stră-stră-strănepoții încă nenăscuți. E un spectacol penibil. Dar nici de statul român nu mi-e “rușine” că se coboară a una asemenea nivel. 😮😥

    • Bogdan Răspunde

      Afla de la mine ca nu se da nimic nici mostenitorilor directi! Asta este problema de fapt. Adica de 3 ani se proroga aplicarea legii, cu alte cuvinte ei fura acesti bani si ii dau pe tot felul de trasnai. Daca as vedea autostrazi, scoli, spitale, le-as da toti banii inapoi! Dar ei fac terenuri de fotbal in panta, sali de dport unde nu sunt oameni, si treburile astea pot continua! Sa nu uitam de pensiile speciale pe care cica le-au taiat in 2020, imediat ce au ajuns la putere! Sau stai un pic! Aia nu au indraznit ca ii bagau magistratii la racoare? Nu e mai bine sa furi de la batrani? E mult mai usor, ca se gasesc oameni de buna credinta ca si tine sa ii puna la punct pe niste oameni in varsta care chiar au nevoie de acei bani. Nu sa isi ia inca un BMW! Esti jalnic…

  8. Bogdan Pratia Răspunde

    Guvernul Romaniei fura banii romanilor! Nu e campanie electorala!

    Adica romanii persecutati de Horty si mostenitorii lor trebuie despagubiti conform legii!

    Pana cand exista bani pentru pensii speciale trebuie sa existe si aceste despagubiri!

  9. Marius Groza Răspunde

    Impostori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.