Ultima actualizare: azi, 15:49

Locale

Accident mortal în Mădăras. Copil de 4 ani decedat. A traversat drumul pe bicicletă

Accident mortal în Mădăras soldat cu decesul unui copil de doar 4 ani. La data de 9 martie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 108 L, în localitatea Mădăras.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 35 de ani, din județul Maramureș, ar fi accidentat mortal un minor de 4 ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public, pe bicicletă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

 

24 comentarii

  1. doi Răspunde

    Țigani si ca de obicei nu își urmăresc copii absolut deloc unde sunt si ce fac .

  2. Altu Răspunde

    Nimeni nu se întreabă de ce asemenea evenimente se întâmplă doar în zonele populate de “indieni”. Cazuri similare la Tășnad, Tătărești,Livada, și bineînțeles șoferul e vinovat și linșat de tuciurii. Alcoolemie 0,03 , serios. Și titlurile de rigoare “Șoferul beat a omorât un copilaș” . Presă de rahat. Mai primesc ăștia întăriri din Pakistan,Sri Lanka, etc. ,o să ajungem sclavii sclavilor

  3. Varu Răspunde

    Trebuie contestat acel aparat, și mă gândesc că i s-au luat probe biologice

  4. zz Răspunde

    Vad ca unii inteleg total diferit textul in fata, care spune ca a murit un copil de 4 ani. Nu este mentionat etnia, adica daca a fost indian sau nu, numai ca a incercat sa traverseze strada cu o bicicleta. Dar a murit, pentru ca soferul nu a fost prudent. Plus mai avea si alcool in sange.

    • doi Răspunde

      Am văzut eu ,pe acolo am trecut

    • Gheorghe Răspunde

      Pentru unii conteaza etnia,culoarea sau statutul social nu faptul ca un copil a murit lovit de un deținător de carnet(ni șofer,nu permis auto!!)care avea alcoolemie.Cei care se simpt cu musca pe căciulă,adica mai urca la volan cu puțintel alcool sar în apărarea maramuresanului.
      Un mucos de 4 ani cu bicicleta nesupravegheat pe un drum public este intr-adevar un pericol iminent asa ca cea mai mare vină aparține părinților pe care ca-i durea la bască de progenitura lor.La 4 ani cu bicicleta eventual prin curte nu pe drumul public,pe șosea unde circula masini..Ar trebui puși și ei ca vinovați princiali pentru eveniment.

    • Fact Răspunde

      Sunt tari in care 0,08 e limita legala (UK, SUA), Austria, Germania 0,05.

    • Altu Răspunde

      @zz,nu avea alcool în sânge ci în aerul expirat. 0,03 e ceva nesemnificativ,nu era nici măcar amețit,nu din cauza asta s-a produs accidentul. Că a avut viteză,nu a fost atent,e altceva. Dar vă rog să treceți prin zonele populate de romi, și o să-i vedeți pe toți pe șosea, îi doare undeva că vine mașina , șoferul să îi ocolească. Și la 30 km la oră dacă unul îți sare în față îl poți omorî. În celelalte comunități de oameni foarte rar se întâmplă așa ceva. De ce,pt că sunt responsabili și civilizați.

      • zz Răspunde

        @Altu da, greseala mea. Dar sigur au luat si probe biologice. In orice caz, vina este a soferului si sigur si parintilor, lasand copilul nesupravegheat langa strada. Dar nu putem nega nici raspunderea autoritatilor, care in zonele respective nu pun semnalizari “Zona 30”, “Copii” samd, cunoscand faptul ca in zonele respective, se poate intampla asa ceva.

        • Gheorghe Răspunde

          Si crezi ca daca in zona autoritatile amplaseaza indicatoare de atentionare nu vor umbla unii cu capul in nori?Cel mai simplu este sa pui indicatoare de atentionare si,,te speli pe maini de orice vina””?!!Responsabilitatea este in totalitate a celui de la volan si al pietonului(dupa caz)….Ar insemna sa puna acest indicator la intrarea si iesirea din orice localitate ca vezi dom”le ca mai traverseaza unii pe strada si nu merg la ,,zebra”” care se afla la vreun km distanta….Cazul de fata,Madaras.Pe toata strada spre Gelu sunt doua sau trei treceri de pietoni….ce ati vrea sa puna trecere de pietoni la fiecare 20 metri??…..Incultura,iresponsabilitatea,indisciplina,miserupismul tipic romanesc duce la astfel de accidente.

          • 😢😢😢😵🥴😮

            Și asta ce zici este perfect valabil pentru pietoni, pentru bicicliștii kamikaze, pentru căruțele neiluminate care circulă de-a-n boulea pe șoselele patriei dar și pentru șoferi. Omul are impresia că majoritatea participanților în trafic cred că partea aia ca să ai grijă de propria ta integritate fizică cade în sarcina celuilalt după unii și pe ei acest aspect mărunt nu le interesează. Și dacă nu ai grijă de propria sănătate ce așteptări mai poți avea ca să te îngrijești și de alții aflați în trafic?????😮😵🥴😢

  5. Varu Răspunde

    Oameni buni,la oricare dintre noi nu se putea întâmpla, așa că mulțumiții la Dumnezeu.

  6. altu fără bmw Răspunde

    Numai aș dori să adaug ca în localitatea Madaras limita legală cu care se circulă este de 70 km/oră. Drept urmare majoritatea merg pin localitate cu 90-100 km/oră. Cine are ceva de comentat să nu uite acest aspect. Plus că un copil de 4 ani pe orice vehicul, chiar și pieton pe lângă un asemenea drum național intens circulat și lăsat nesupravegheat este un real pericol public. Pentru cei la care singurul vinovat este copilul, eventual părinții care l-au lasat nesupravegheat, da sunt și ei de vină dar vă rog mai recitiți partea din Codul rutier cu conduită preventivă pentru că uite că în astfel de situații poate fi de un real ajutor. Asta pentru cei care dau aici cu părerea dar care brusc bagă frâna la intrare în sens giratoriu că sunt mari șoferi dar nu știu cine are prioritate. Totuși un copil a murit, indiferent de etnie. Din păcate în țara asta sunt o grămadă e posesori de carnete care atâta știu că au prioritate și în situații din astea se blochează.

    • Altu Răspunde

      @cel fără BMW,ai citit știrea sau doar titlul cum face majoritatea și apoi se dau deștepți. Limita de 70 este pe drumul european, accidentul s-a produs pe drumul județean care leagă Mădăras de Gelu unde limita este de 50 km in localitate. Asta așa, ca fapt divers. Și vouă vi se pare normal ca mereu șoferii care au ghinionul să lovească un individ din comunitatile mărginașe să fie linșați de acei suboameni ,pt care legea nu există.

      • altu fără bmw Răspunde

        1. Am citit.
        2. Și ce te face să crezi că prin virtutea inerției nu se circulă la fel și pe acel drum?
        3. Ai citit tot comentariul meu sau doar așa pe sărite? Aiai nu ți-a a ajuns până la hard că au o mare vină și părinții inconștienți pentru că nu are ce căuta pe lângă un drum public un copil de 4 ani neînsoțit? Asta nu ai reușit să desliușești în comentariul meu? No atuncea fii mai cu băgare de seamă data viitoare înainte să te legi de altul. Dacă s-ar face o cercetare legat de viteza cu care a circulat cel cu mașina fac pariu pe oricât vrei că nu era 50.
        4. După mine și aceea afirmație cum că șoferul la 0,03 era beat mi se pare deplasată. Jumate Europă râde de noi dacă citește asta.

  7. Varu Răspunde

    Etilotestul in această speță nu mai are nici o relevanță, probele biologice vor fi cele relevante.Oricum șoferul va fi condamnat pentru ucidere din culpa.

  8. altu fără bmw Răspunde

    Pe drumul acela este și școala din localitate și nu stau neapărat cei tuciuriu minoritari. Unii săriți cu capul înainte cu afirmații gratuite.
    https://www.google.com/maps/@47.6841839,22.8600044,3a,75y,90h,90t/data=!3m6!1e1!3m4!1sMw-nGRdejqfVWPTRntUVCA!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu

    • Altu Răspunde

      Accidentul a fost la ieșirea din sat spre Gelu, dacă ai observat, școala e în centru satului . Am enumerat mai sus unele zone unde se petrec asemenea accidente și sunt zonele locuite preponderent de minoritari. Eu când trec prin în zonele respective merg cu mare atenție pt că nu am chef să mă trezesc cu unul dintre ei sub roți. Nu că mi-ar fi milă dar până vin mascații sunt poate mort, că șatra te atacă . Vezi ce pățesc și ambulanțierii în zonele respective.Soferul nu e sătmărean și nu cunoaște zonele respective cu probleme. Uită -te și la comentarii pe Facebook,cei care îl fac criminal pe șofer toți sunt mai bronzați.

      • altu fără bmw Răspunde

        👍. Numai dovedești încă odată că aceea conduită preventivă nu strică. Mulți dau cu piciorul în codul rutier cum văd un drum așa mai drept de felul lui și fără circulație semnificativă. Aceeași treabă e și în zona Băbășești unde veșnic sunt cazuri cu mașini ieșite în decor. Culmea că acolo totuși este și trafic nu ca aici.

  9. Altu Răspunde

    Momente ireale după un accident rutier petrecut în orașul Tășnad din județul Satu Mare. O șoferiță în vârstă de 35 de ani, care a lovit cu mașina un copil, a fost la un pas de a fi linșată de rudele victimei și de localnici. Oamenii s-au revoltat atât de tare, încât au încercat să o lovească pe femeie, în timp ce unii bărbați instigau la violență de pe margine.

  10. Altu Răspunde

    Un copil, în vârstă de 8 ani, a fost lovit de o autoutilitară, astăzi, în localitatea Tătărești din județul Satu Mare. Copilul a fost accidentat în timp ce traversa strada prin loc nepermis,

  11. Altu Răspunde

    Și câte exemple ar fi, toate cu același numitor comun.

  12. Cancer la toate BOLT uriile in burta Răspunde

    Mergeti mai jigodiilor la voi in BM si faceti Bolt acolo. Dracu sa va ia de aici.
    Dumnezeu sa ierte pe copilas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.