Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. Casă și anexe în flăcări, în această noapte, în județul Satu Mare. Pericol de explozie

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină, în această noapte, pentru lichidarea a două incendii de gospodării.

Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit, în jurul orei 00:30, în localitatea Ambud, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu la o gospodărie. La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta violent la nivelul a două acoperișuri (anexe gospodărești).

În urma intervenției operative a pompierilor, incendiul a fost localizat, limitat și lichidat înaintea propagării acestuia la casa de locuit și la casa din vecinătate, aflată în imediata apropiere. Totodată au fost extrase și două butelii cu gaz care puteau produce o deflagrație. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită că fiind scurtcircuit electric, împrejurarea determinantă fiind conductor electric defect.

De asemenea, secția de Pompieri Negrești-Oaș a intervenit, în jurul orei 05:00 dimineața, pentru lichidarea unui incendiu la o casa de locuit. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului cu posibilitate de propagare la casa de locuit și anexele alăturate. Pompierii au localizat incendiul, evacuând de urgență patru butelii de gaz care se aflau în interiorul locuinței, limitând astfel efectele unei situații de risc, care se putea produce.

În urma incendiului a ars o suprafață de 80 mp din acoperișul gospodăriei afectate existând doar pagube materiale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jar sau scânteie produs de un corp de încălzire improvizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.