Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

PERCHEZIȚII. Bărbați din Satu Mare și Sălaj, acuzați de furt, s-au trezit cu mascații la ușă

Bărbați din Satu Mare și Sălaj, acuzați de furt, s-au trezit cu mascații la ușă. Ei ar fi furat diverse materiale de construcție, camere de supraveghere și alte unelte electrice, cauzând un prejudiciu de mii de lei.

Ce spune poliția:

,,La data de 28 martie, polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Chieșd din județul Sălaj, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au găsit diverse materiale de construcție, două camere de supraveghere, un televizor și unelte electrice, rezultând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei. Polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea infracțiunii, respectiv trei bărbați de 25, 37 și 52 de ani, din județele Satu Mare și Sălaj.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.