Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Succes total la restaurantul Capricci! S-au comandat peste 800 de burgeri într-o singură zi

Succes total, ieri, la restaurantul Capricci din municipiul Satu Mare, unde s-a înregistrat un adevărat record de comenzi la faimosul burger No Regrets Smeshed Burger, mai exact, peste 800 de comenzi. Burgerul special a fost creat și preparat de celebrul chef Sorin Bontea, care a fost prezent pentru o zi în bucătăria restaurantului pentru a încânta papilele gustative ale sătmărenilor.

Cu toate acestea, succesul a venit la pachet cu întârzieri la livrare, iar reprezentanții restaurantului își cer scuze față de clienți pentru eventualele neplăceri cauzate de aceste întârzieri. Numărul imens de comenzi a depășit așteptările.

Vestea bună este că, chiar dacă chef Bontea a părăsit bucătăria, el a lăsat în urmă rețeta și secretele burgerului perfect. Astfel, No Regrets Smeshed Burger va fi disponibil pentru comandă întreaga lună martie la restaurantul Capricci, oferind clienților oportunitatea de a savura acest deliciu gastronomic chiar și după plecarea temporară a celebrului chef. Este o oportunitate de neratat pentru toți iubitorii de burgeri din Satu Mare să se bucure de acest preparat cu adevărat special.

„Vă mulțumim! S-au comandat peste 800 de burgeri preparați de chef Sorin Bontea, ieri, la restaurantul nostru. Vă mulțumim tuturor și, totodată, ne cerem scuze pentru întârzierile care au avut loc la livrare. Numărul de comenzi a fost imens, lucrându-se, și s-a lucrat la capacitate maximă. 

Vestea bună este că burgerul No Regrets Smeshed Burger va putea fi comandat în toată luna martie la aceeași calitate. Chiar dacă s-a aflat doar o zi la noi, chef Bontea a lăsat în bucătăria noastra rețeta și secretele burgerului perfect”, este mesajul transmis de reprezentanții restaurantului.
Contact, restaurant Capricci: 0770533993