Ultima actualizare: azi, 15:14

Locale

Accident cu patru mașini implicate în Orașu Nou. Intervin echipajele de prim-ajutor

Un accident rutier cu patru mașini implicate a avut loc, în această dimineața, în localitatea Orașu Nou din județul Satu Mare.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a rezultat cu trei victime, toate conștiente, care prezintă policontuzii.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor, echipajul medical TIM și o autosanitară B de la SAJ.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, între localitățile Negrești-Oaș și Orașu Nou.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 39 de ani, din Certeze, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, care la rândul său ar fi fost proiectat în alte două autovehicule aflate pe același sens de mers.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 48 de ani, precum și a altor doi bărbați, de 29 și 36 de ani, pasageri ai aceluiași autoturism.

Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.