Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Avertismentul ANPC înainte de 1 Mai: „Aveți grijă la carnea tocată și la bere”

Refuzați produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea și care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depășită, transmite directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, având în vedere că în această perioadă din an românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu mici și bere, informează Digi24.

Acesta recomandă consumatorilor să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacția comercială, riscând astfel să achiziționeze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.

În ceea ce privește berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanșeitate), limpiditatea lichidului și data durabilității minimale.

„În cazul în care petreceți ziua de 1 Mai în zone de agrement, e bine să fiți atenți la câteva aspecte: trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere și comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate și anume: existența și funcționarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportului, depozitării și comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate”, a subliniat directorul general al ANPC pe rețeaua de socializare.

De asemenea, consumatorii trebuie să acorde atenție prețului afișat și să verifice concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă.


CITEȘTE ȘI:

4 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Dar si UPU sa fie pregatit.

  2. io Răspunde

    yayaooooo

  3. Vasy Răspunde

    Multumim ANPC pentru grija deosebita pe care ne-o purtati, dar daca se poate data viitoare sa ne ziceti si noua magazinele/hypermarketurile in care se gasesc probleme ca sa nu murim prosti. Se poate? Inteleg ca trebuie protejati si nu se poate spune numele, dar asa … macar o poza ca sa ne dam seama despre cine e vorba…. daca nu e prea mult. Sarumana!

  4. radical2 Răspunde

    avem grija sa fie rece :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.