Ultima actualizare: ieri, 21:27

Locale

Un bărbat din Satu Mare a furat curent, ani de zile. Prejudiciu uriaș pentru Electrica!

Un bărbat din Satu Mare a fost trimis în judecată, în această săptămână, pentru intervenții neautorizate în rețeaua de distribuție a energiei electrice. Individul a furat curent timp de mai mulți ani cauzând firmei Electrica un prejudiciu uriaș.

În urma unei verificări, o echipă de angajați ai Electrica au identificat la casa bărbatului o intervenție neautorizată în rețeaua de distribuție a energiei electrice, care ocolea grupul de măsurare a acesteia, generând un prejudiciu estimat la 54.000 lei.

În momentul în care a fost audiat, bărbatul a recunoscut că a tăiat și izolat cablurile de curent în momentul construirii casei, iar ulterior a folosit energia electrică necontorizată pentru încălzirea locuinței.

El a declarat că, în anul 2010, a început să construiască casa, iar în anul 2016 a început să locuiască efectiv în ea. Înainte să construiască acea casă, în curtea locuinței era o casă mai mică de la care o echipă de la Electrica a mutat ceasul de curent la casa nouă. Până în anul 2020, nu a reușit să finalizeze casa, astfel că acele cabluri de curent erau vizibile, iar atunci bărbatul a tăiat cablul, după care l-a izolat și a zugrăvit pereții pentru a nu se observa.

El a precizat că doar în perioada iernii folosea energie electrică care venea prin instalația clandestină, deoarece nu a avut gazul instalat, folosindu-l efectiv pentru încălzirea casei, iar pe timpul verii folosea energie electrică din rețea. Bărbatul și-a recunoscut fapta și a spus că regretă cele făcute, însă nu crede că prejudiciul cauzat este atât de mare, astfel că, el a solicitat recalcularea energiei consumate neautorizat.

Bărbatul a fost trimis în judecată, în această săptămână.

 

9 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Acuma au motiv cei de la electrica sa ii puna toata pierderea lor pe hotz… interesanta metoda de calcul.

  2. Varu Răspunde

    Electrica o început prima să fure.Cine ne garantează că,contoarele lor înregistrează corect? Nu-i controlează nimeni,statul român nu mai există demult.

    • H&R Răspunde

      Cumperi un contor si vezi diferenta.

      • comentator Răspunde

        Râd și copiii de la grădiniță de comentariul ăsta al tău naiv complet.

        • H&R Răspunde

          Nu de la Electrica cumperi, poti cumpara si de pe Aliexpress etc. Sau cum vrei sa dovedesti ca nu e in regula ceva cu contorul?

          • comentator

            Tu nu montezi contoare cum te taie capul si contorul oricum nu este metrologizat. Asa ca fa cum zici si vezi ce patesti. Daca ajungi in instanta sa dovedesti ca nu este consumul real cel de pe contorul indicat de la Electrica nimeni nu va sta de vorba cu tine. Asta ca sa nu mai spun cu ce dosar te vei pricopsi foarte repede. Eu nu le tin partea, doar spun ce zice legea. Dar fa cum ai zis daca te plictisesti. Se cheama ca ti-ai facut problema singur.

    • ion Răspunde

      din statul roman a iesit burghezia zilelor noastre

  3. H&R Răspunde

    Furi curent?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.