Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO/VIDEO. Seară magică la Zilele Orașului. Lume multă, concerte incendiare și momente superbe

Seară magică la Zilele Orașului. Sătmărenii s-au adunat cu mic, cu mare, în centrul municipiului și s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare. Publicul a asistat la super concerte, dar și la alte momente superbe. 

Centrul Nou al municipiului Satu Mare s-a umplut în cea de-a doua seară a Zilelor Orașului Satu Mare, iar sătmărenii care au fost prezenți în Piața 25 Octombrie au asistat la câteva spectacole superbe. Oamenii au admirat artificiile de zi care au colorat cerul Sătmarului, iar după ce au imortalizat momentul s-au pregătit să asiste la concertele serii.

După ora 20.30, pe scena amplasată în Piața 25 Octombrie a urcat Alina Eremia, artista care reușește să ajungă mereu în vârful topurilor si care are o putere uimitoare de a se reinventa. Alina a oferit un spectacol incendiar pe scena Zilelor Orașului și a transformat seara într-o explozie de energie, muzică și emoție.

Mai apoi, scena principală de la Zilele Orașului a fost acaparată de The Motans. Superbele hituri i-au purtat pe sătmăreni prin toate stările posibile, de la melancolie la bucurie, dar mai presus de toate au oferit un spectacol cu adevărat senzațional.

Main eventul serii de sâmbătă a fost concertul susținut de unul dintre cei mai iubiți artiști din România, care a scris zeci de povești muzicale de succes. Smiley și-a făcut apariția într-un mare fel, iar show-ul a fost unul de excepție.

După concertul Smiley, Piața 25 Octombrie s-a luminat la propriu atunci când a început super show-ul de drone. Momentul a fost unul fantastic și a întregit o seară cu adevărat minunată.

Cea de-a doua zi a Zilelor Orașului Satu Mare s-a încheiat cu concertul celor de la SunCity Brass și cu mai multe hituri retro oferite de DJ sătmăreni.

Vă prezentăm, mai jos, imagini superbe surprinse sâmbătă seara, la Zilele Orașului:

Un comentariu

  1. Momoko Răspunde

    Felicitări!
    Spectacole de calitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.