Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTO/VIDEO. Start la distracție! Au început Zilele Orașului. Weekend plin de evenimente și concerte

Start la distracție! Au început Zilele Orașului Satu Mare, ediția 2024! Deschiderea oficială a avut loc vineri, 24 mai, iar weekendul ce urmează se anunță a fi unul plin de activități și evenimente, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Deschiderea oficială a Zilelor Orașului a avut loc vineri, 24 mai, de la ora 18.00, atunci când pe scenă a urcat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Edilul a ținut un discurs scurt, întrucât vremea nefavorabilă a dat un pic peste cap startul evenimentului.

Satu Mare s-a aflat sub avertizare de vreme severă, fiind emis și un mesaj RO-Alert, iar sătmărenii prezenți în Piața 25 Octombrie au fost rugați să se adăpostească. Ploaia nu i-a împiedicat însă pe băieții de la Ad Libitum Voices să încânte publicul cu un spectacol remarcabil.

De menționat că, din cauza vremii nefavorabile, artificiile de zi au fost amânate pe sâmbătă.

ZILELE ORAȘULUI, PROGRAMUL OFICIAL, PE ORE:

SCENA MARE

PIAȚA 25 OCTOMBRIE

VINERI, 24 MAI

18:00 – Deschidere oficială
18:15 – Ad Libitum Voices și Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”
19:00 – Artificii de zi
19:30 – D’accord Band
20:15 – AMI
21:15 – Dzsúdló
22:45 – Delia
00:00 – Retro hits cu DJ Big Junior și DJ Sătmăreni

SÂMBĂTĂ, 25 MAI

18:30 – Open Wings Studio
18:45 – XXL Band
19:25 – Taisa
19:40 – Villia
20:15 – Alina Eremia
21:15 – The Motans
22:15 – Smiley
23:15 – Show Drone
23:45 – SunCity Brass
00:30 – Retro hits cu DJ Sătmăreni

DUMINICĂ, 26 MAI

17:30 – 5 Steps Ahead
18:15 – Black River Blues Band
19:30 – Compact
21:00 – Bagossy Brothers Company
22:30 – Voltaj

SCENA COPIILOR 
PASAJUL CORNELIU COPOSU, PLATOUL DE EVENIMENTE

Spectacole susținute de copii de la grădinițele, școlile, cluburile de dans și școlile de arte din Satu Mare

VINERI, 24 MAI

10:00 – Grădinița cu program prelungit nr. 9
10:05 – Grădinița cu program prelungit Voinicelul
10:13 – Grădinița cu program prelungit Mondiala
10:18 – Școala Gimnazială Bălcescu–Petőfi
10:24 – Grădinița cu program prelungit nr. 6
10:42 – Grădinița cu program prelungit Guliver – grupa mare
10:47 – Grădinița cu program prelungit Guliver – grupa mijlocie
10:55 – Grădinița cu program prelungit nr. 11 – grupa mijlocie
11:03 – Grădinița cu program prelungit 14 Mai – grupa mijlocie
11:10 – Grădinița cu program prelungit nr. 6 – grupa mare
11:20 – Grădinița cu program prelungit nr. 21 – grupa combinată
12.00 – Palatul Copiilor secțiile canto muzică ușoară, canto muzică populară și dans modern
15:55 – Școala Gimnazială Bălcescu–Petőfi – clasa a 8-a B și Școala Gimnazială Avram Iancu – clasa a 6-a B, a 8-a B
16:15 – MT Creative Art Studio
17:00 – Royal Dance Club
17:30 – Club Crazy Dancers Crews
17:38 – Regal Dance Club
18:22 – Open Wings Studio
18:52 – Trupa Inedit
19:30 – Prezentare de modă rochii confecționate din păr Bueno BIA realizate de Adriana Popescu
19.40 – Spectacol de muzică folk cu Loredana Morar, Florin Micaș, Cezar Petrovici, Sorin Balaj și Radu Lup

SÂMBĂTĂ, 25 MAI

10:00 – Școala Gimnazială Avram Iancu – clasa pregătitoare
10:06 – Copii de la Robi Fitness Aerobic
10.20 – GPP 14 Mai
10:50 – Școala de Arte Satu Mare – canto muzică ușoară
11:55 – Program artistic susținut de elevi din orașul înfrățit Beregovo Ucraina
12:30 – Școala de Arte Satu Mare – canto muzică ușoară

DUMINICĂ, 26 MAI

10:30 – Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Brighella spectacolul de păpuși,  “Jumătatea de creițar de diamant al cocoșelului”, regizor Nagy Regina
12:00 – Trupa AnimaArt Cluj Napoca spectacolul de păpuși “Cei trei purceluși”, regizor Dana Bonțidean

SCENA DE FOLCLOR
PASAJUL CORNELIU COPOSU, PLATOUL DE EVENIMENTE

SÂMBĂTĂ, 25 MAI

13:30 – Trupa de dans din Micula
13:50 – Ghiță Blidar
14:00 – Adrian Lupescu
14:10 – Ansamblu Școlii Populare de Arte din Satu Mare
14:40 – Melania Struț și Călin Casian
15:00 – Ansamblul Röpike
15:30 – Romina Sîrbe
15:50 – Bianca Cionca
16:10 – Nepoții Iancului (Răzvan Roșu)
16:40 – Sorin Petric
17:10 – Malvina Madar Iederan
17:30 – Maria Petca Poptean
18:30 – Malvina Madar Iederan
18:00 – Ansamblul GESO
18:50 – Sergiu Matoșan și formația
19:20 – Marian Buzilă
19:40 – Ansamblu Ceatăra din Carei cu Ana Holdiș Pop, Vlad Jurchiș și Bianca Timiș
20:30 – Nicolae și Nicușor Mureșan
21:00 – Soții Giurgi Florentina și Petre
21:30 – Petrică Mureșan
22:00 – Ovidiu Homorodean

DUMINICĂ, 26 MAI

13:40 – Trandafirii Negri
14:00 – Ansamblul Egri Csodaszarvas
14:25 – Ansamblul Folcloric al Județului Satu Mare Doruri Sătmărene
14:50 – Sara Nistor, Bogdan Bota, Alex Pop Sălagean
15:10 – Frații Zele -Vocea Oșenilor
15:40 – Anamaria Pteancu
15:50 – Ștefan și Ileana Andreica
16:10 – Sorin Buc și formația
16:30 – Ansamblul Folcloric Viță de Iederă
17:00 – Ansamblul Folcloric Szamoshát
17:20 – Aurica Flonta și Formația
17:40 – Sabo Ionel
18:00 – Maria Tripon
18:20 – Viorel Pop și Oaș Music
18:40 – Ansamblu Folcloric Cununița din Satu Mare cu Leontina Dorca și Maria Carmen Sas
19:20 – Ovidiu Barteș și Cristian Totpati
19:50 – Alexandra Chira
20:20 – Formația Argus
20:40 – Sergiu Vitalian Vaida si Nănașii
21:00 – Grupul Iza din Maramureș
21:30 – Nicolae și Tudor Furdui Iancu și Taraful Crai Nou

ALTE ACTIVITĂȚI

VINERI-DUMINICĂ, 24-26 MAI – Piața Libertății
10:00-20:00 – Târgul de produse tradiționale

SÂMBĂTĂ, 25 MAI

12:00 – Vernisaj expoziție Muzsai István
Locația: Casa Meșteșugarilor, str. Ștefan cel Mare nr. 18.
Expoziție de pictură

15:00 – Treasure Hunting – vânătoare de comori urbane
Punct de întâlnire și pornire de la Catedrala Romano-Catolică

DUMINICĂ, 26 MAI

10.00 – Concurs de șah ,,Cupa Orașului Satu Mare’’, eveniment organizat de CSM Olimpia Satu Mare – Piața Libertății
10:00 – City Tour – tur ghidat în centrul istoric
Punct de întâlnire și pornire la Catedrala Romano-Catolică
15:00 – Strong man – Cupa Big Security
Locația: Aleea din fața Primăriei Satu Mare

19 comentarii

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    No ce bine. Acum observ ce liniște a fost peste noapte la capitolul comentarii. Din ce se pare comentatorii de serviciu au spus prezent la șefu’ pe platformă și au lins tot ce li s-a zis. Ba un fund, ba o farfurie. Chiar ar fi mai bine să avem mai des astfel de zile, că mai scăpăm de ei. Dar sunt sigur că se vor găsi destui care nu vor pricepe de ce am zis asta. Așa se pățește când la vremea când trebuia ei făceau deja rondul birturilor în loc să pună mâna pe o carte iar acum depind de alții. Acuma pun mâna pe o carte doar ca să omoară muștele vara. 😉

    • 😂 Răspunde

      Cine vorbeste🤣🤣🤣

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        @😂. Eu am fost ultima oara la ziua orasului cand a cantat Alphaville. Si asta a fost in 2007. Da, deci eu vorbesc. Si nici sef nu am pe care sa-l vreau sa-l slujesc. Da, deci tocmai eu vorbesc. Eu nu depind de altii si nu am nevoie de faramiturile aruncate de altii. Eventual eu dau la altii. Dar de fapt nu prea dau pentru ca am vazut ca si astia sunt organizati, ierarhizati. Ce primesc de pomana dau mai departe in sus. Ca le place sa fie slugi, asa se pare. Deci da, tocmai eu vorbesc. Daca gasesti in vreun comentariu de-al meu orice semn ca as fi sluga cuiva sau as fi inregimentat politic sau ca fac campanie cuiva te rog sa ma anunti. M-ai facut curios. Spor la lectura. 🤣😉

        • Unul Răspunde

          Sa sti ca te compatimim ! Noi astea care iesim in oras ,socializam si ne simtim bine la aer! Nu am simtit nici o clipa ca sunt dus cu forta ca a-ia la “sambra”!

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Si eu socializez stai lejer. Asa ca nu ai ce ma compatimi. Daca la tine socializare inseamna ce se petrece la ziua orasului atunci eu am tot dreptul sa te compatimesc pe tine. Iar de simtit bine la aer prefer sa nici nu mai zic nimic. E un balci. Stii ce inseamna cuvantul? Ma rog, cum ai zis tu asta intelegi prin socializare cand nu auzi ce spune cel de langa tine. Hala socializare!

        • 🤣 Răspunde

          Ok atunci de ce te-ai umflat in pene? 🤣🤣 trebuia sa ignori comentariul…

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Cine vorbește. Apoi văd că nici tu nu reușești asta dar vrei să dai sfaturi la altul. Hai du-te și te plimbă în altă parte. 🤣🤣🤣 Să vedem dacă din a doua încercare îți iese. 😉😲

        • @De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

          Deci ce am inteles eu din expunerea ta: In 2007 la ultima ta participare ai fost colectat de catre sistemul sanitar si cazat la psihiatrie. Sustii ca nu ai sef dar zilnic esti intrebat de catre personalul angajat in halat alb cu stetoscop din sectie, si culmea ca ii si raspunzi, deci slujesti. Mancarea pe care o primesti sunt defapt resturile si firimiturile adunate de prin alte sectii, pe care cum sustii dai la altii, gandaci sobolani etc.
          Na de-aci ce intelegi?

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Așa-i că ți s-a mai spus că ești mai prost decât permite legea? Dar constat cu stupoare că ești foarte familiarizat cu ce se petrece la secția de psihiatrie. Probabil asta se datorează experienței proprii, nu??? Săracul de tine. Și pomenești că între două halucinații care la tine înseamnă comentariile tale despalasate fără nici o noimă ți-au pus și cămașa de forță, nu? Vai săracul. Un sfat, nu te lua de mine că am antrenament la a da replica unor retarzi ca și tine.

        • vecinu' Răspunde

          câți ”eu” ai in comentariu?
          nu te pune pe gânduri?
          fă-ți o programare. pe tine te primește chiar și în weekend, ești o urgență reală

          • @vecinu'

            Vecinu’ cu eu? În afară de tine pe cine crezi că interesează?

    • Do you get it? Răspunde

      Si asa vorbesti singur apoi daca dispar si aia care te mai baga in seama pe-aici, ce vei face? Probabil vei socializa langa tomberoane pe tema reciclarii cu sobolanii. Daca nu depinzi de altii ce tot cauti aici ca umplii porcarsm cu behaielile tale. :-)))

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Mă rog. Tu asta ai înțeles. Da’ nu-i problemă. Toată lumea știe că atâta de duce capul. A fost slab materialul la tine de la început. Așa e când frații se întâlnesc și fac ce nu ar trebui. V-am spus frumos că nu vă luați de mine că voi veți ieși șifonați din treabă. Treaba mare.

  2. gelu Răspunde

    Dati i pace lui y el e in lumea lui…e batran e cu handicap, se vrea un CTP local!

    • saridon Răspunde

      De tine sa nu se atinga ca si tu esti in lumea ta imaginara? Si ca sa nu uit esti picat in cap. Asta inca de la nastere??? Unde ti-e saridonul!!!!!! Dati-i mai inapoi la om saridonul ca sufera!!!!

    • y Răspunde

      Și eu mă bucur că deja te-ai trezit din beția de ieri. Nu ai altceva mai util sau mai important de făcut decât să te ocupi de persoana mea umilă și neimportantă???? Nu trebuie să faci piața sau măcar să duci gunoiul? Numai întreb. Că vezi că de superi pe soțioara ta la prânz poate te vrei trezi cu oala fierbinte pusă în capul tău. O zi plăcută să ai.

  3. Vasy Răspunde

    Și până la urmă în ce zi și la ce oră vor fi artificiile? Pentru că observ că programul nu a fost schimbat, iar artificiile apar în data de 24.

    • 😲 Răspunde

      @Vasy, numai de dragul tău ți-am căutat informația că din ce se pare tu nu citești. Ești mulțumit dragule?????

      Astăzi, sâmbătă, 25 mai, sătmărenii se vor putea bucura de frumusețea artificiilor de zi, începând cu ora 20:00.

      DECI – FII ATENT LA MINE, SCRIU ȘI CU MAJUSCULE – AZI, SÂMBĂTĂ DE LA ORA 20.00!!!!!!!

  4. PENALUL GOVOR IN MIJLOCUL NOSTRU Răspunde

    Bă birjarule crescut în GOSTAT ce drac cauți tu VIERME PENAL la zilele orașului Satu Mare. MARȘ LA SUPUR INTERLOPULE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.