Ultima actualizare: ieri, 20:04

Locale

FOTO/VIDEO. Ziua Independenței Naționale, sărbătorită la Satu Mare

Ziua Independenței Naționale a României a fost sărbătorită, vineri, 10 mai, în municipiul Satu Mare. Manifestările s-au desfășurat la Statuia Ostașului Român, lângă Muzeul Județean.

Manifestările au început la ora 12.00, debutând cu intonarea Imnului de Stat. După acest moment, a avut loc un ceremonial militar și religios, precum și alocuțiuni. Mai apoi a avut loc un scurt moment artistic, după care s-a trecut la depunerea de coroane la Monumentul Ostașului Român.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.

La 7 iunie 2021, s-a desfăşurat dezbaterea asupra proiectului de lege, în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, iar două zile mai târziu, la 9 iunie 2021, deputaţii au adoptat proiectul de lege cu 166 de voturi favorabile, 5 împotrivă şi 92 de abţineri, iar un deputat nu a votat

În motivarea proiectului de lege, iniţiatorii au subliniat faptul că este nevoie de ”restabilirea adevărului istoric şi reluarea tradiţiei istorice dintre anii 1866-1974, când era sărbătorită ziua de 10 mai drept Zi Naţională a României.” În plus, iniţiatorii fac trimitere la semnificaţiile datei de 10 mai, potrivit expunerii de motive: ”în 10 mai 1881, România a fost proclamată regat, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate şi de progres economic şi social; în 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul în faţa Parlamentului Principatelor Unite; în 10 mai 1877, Senatul proclama independenţa statului român, când conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia ‘Independenţa absolută României’, conferindu-i astfel putere de lege”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.