Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Medicul Raul Pop, exclus din Colegiul Medicilor. Este evident că a greşit!

Medicul Raul Pop a fost exclus din Colegiul Medicilor, după acuzaţiile care i se aduc în cazul tinerei care a murit după ce a fost consultată de acesta la Unitatea de Primiri Urgenţe. Decizia a fost luată recent de către Comisia de Disciplină din cadrul Colegiul Medicilor Satu Mare, dar nu este definitivă ci poate fi contestată la Comisia naţională de disciplină.

Preşedintele Colegiului Medicilor Satu Mare, Călin Bumbuluţ, a explicat, pentru PortalSM care a fost procedura în acest caz.

Există o decizie a Comisiei de disciplină pentru excluderea definitivă, dar această procedură deocamdată este în recurs, probabil că va face contestaţie la Comisia superioară de disciplină. El a mai avut o excludere de suspendare temporară pe şase luni. Acum s-a luat decizia excluderii din Colegiu”, a spus Bumbuluţ.

Decizia definitivă urmează să fie stabilită de comisia naţională.

Este prima decizie din judeţ. S-a ţinut cont de precedente, de situaţia concretă, e clar că e culpă. Mai departe este problema justiţiei. Din punctul nostru doar se stabileşte dacă e malpraxis şi evident că sancţiunea este în cadrul unui malpraxis medical, deci s-a greşit în judecată medicală şi atitudinea terapeutică”, a declarat Bumbuluţ.

Medicul controversat de la UPU Satu Mare, trimis în judecată pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu!

Medicul controversat de la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, acuzat de moartea adolescentei Ștefania, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, abuz în serviciu și purtare abuzivă.

Reamintim că în data de 18 ianuarie 2023, o adolescentă, în vârstă de 15 ani, a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare. Părinții fetei îl acuză pe medicul de la UPU că ar fi responsabil de moartea fetei. La vremea aceea, a fost organizat un amplu protest în fața unității spitalicești la care au participat sute de oameni. Sătmărenii care au avut experiențe neplăcute cu medicul respectiv, și nu numai, s-au alăturat familiei la protest.

11 comentarii

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Dar dacă este evident că a greșit grosolan și nu pentru prima oară de ce a trebuit așteptat un an jumate pentru măsura asta?

    • Mooie psd & pnl & aur Răspunde

      Din cauza justiției șubrezite de către actuala clasă de politruci!

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Nu are nici o treabă justiția cu excluderea pentru malpraxis dovedit. Asta reiese din actele medicale și din declarații. Iar cine știe asta mai bine decât medicii? Justiția ia de bună actele medicale și raportul sau expertiza medicale, ori autopsia după deces. Ce știu judecătorii despre proceduri sau medicamente??? Mai nimic. Asta nu e ca la condamnarea la pușcărie pentru fapte penale. Colegiul medicilor discută pe fapte tehnice, medicale iar justiția pe articole de lege. Aaaa, că medicii tărăgănează decizia de excludere aia este altă treabă. Doar că în acest răstimp colegii medici s-au ales din cauza asta cu o pată și oamenii se raportează la ei cu mult mai multă suspiciune. Cu sau fără moti8ve întemeiate. Deci cine a pierdut??? Tot ei.

      • 🤔🤔🤔 Răspunde

        Excluderea din colegiu nu este condiționată de o condamnare definitivă în cauză. Sunt chestii diferite, fiecare cu ale lui.

  2. Marina Blue Răspunde

    Curaj sau inconstienta in conducerea comisiei de disciplina colegiului medicilor?! Omul asta s-a mai intors in activitate dupa proceduri de genul. daca-l repune din nou in functie justitia? Oare s-au gandit ca vor trebui sa-i plateasca salariul?
    Nu ne spune nimeni nimic de aceasta comisie de disciplina? Cam vaga stirea asta. Toti cei care se dau cu parerea sunt pe langa subiect. O informare avizata data de comisia aceasta de disciplina?

    • saridon Răspunde

      Atunci i-au desfacut contractul de munca si s0au judecat pe speta. Aici clegiul medicilor i-a retras dreptul la pactica. Sesizezi sau nu diferenta? Atunci colegiul medicilor nu l-a dat afara si nu i-a interzis dreptul la practica ci dor probabil a fost mustrat. In aceasta cauza justitia nu are ce cauta, nu e treaba lor si nu vad cum pot anula o decizie a unei asociatii profesionale. Omul asta sa mearga sa practice medicina in Ucraina pe front. Acolo este nevoie de macelari.

  3. Marius Groza Răspunde

    Raul este un om bun!

    • Spitalul 9 Răspunde

      Mda. Numai tot greșește. Asta este. Răii ăștia nu-l lasă să experimenteze pe noi.

    • mifu Răspunde

      ….vezi ca are cozma pana pe loganul de la camera deputatilor,dute si o rezolva ca seful te da afara!

    • Iuliu Răspunde

      Nu este om, este un rahat cu ochi

  4. CRISTINA DEAC Răspunde

    Acum 15 ani am mers la urgente cu nepotica mea de 6 luni și acest medic abia a vrut sa ne primească nea vorbit foarte urat!Destul de rău pt. Comportarea lui a rămas aceeași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.