Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

VIDEO. Sătmăreanca Villia, în Marea Finală Românii au talent! Juriul a aplaudat-o în picioare

Sătmăreanca Iulia Vîlceanu, cu numele de scenă Villia, a ajuns în Marea Finală Românii au talent, sezonul 14. Tânăra a avut o prestație extraordinară în cea de-a doua semifinală a competiției, iar juriul a aplaudat-o în picioare.

În semifinala 2, Villia a interpretat propria piesă – „Norocul meu” și a cufundat sala într-o liniște deplină. Interpretarea sătmărencei i-a făcut pe mulți oameni din public să plângă, iar juriul a aplaudat-o în picioare. Andi a rămas uluit: „Eu am uitat că sunt aici. Eu am crezut că sunt deja la concertul tău”.

Iulia, cu numele de scenă ales – Villia, are 20 de ani și vine din Satu Mare. Este studentă la Psihologie în limba engleză, la Universitatea din Cluj. A ales această facultate pentru că întotdeauna a fost interesată să înțeleagă oamenii și motivația din spatele comportamentelor lor.

​În plus față de voce, Iulia cântă la chitară, dar și compune muzică. A început să cânte la chitară și să înțeleagă compoziția muzicală de la vârsta de 12 ani. Ea scrie în fiecare zi și cântă în fiecare zi, dar cel mai mult îi place să cânte piesele pe care le-a creat. Are câteva piese pe canalul său de YouTube.

Este pentru prima oară când participă la Românii au talent, iar acum va lupta pentru marele premiu în finala ce va avea loc vinerea viitoare.

Un comentariu

  1. Momoko Răspunde

    Sensibila și profunda… melodii încântătoare,texte profunde.
    Felicitări copil frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.