Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

A început Evaluarea Națională. Satu Mare: sute de absenți la proba scrisă la Limba română

Evaluarea Națională 2024 a început marți, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare anunță că la această primă probă nu s-au prezentat 271 de elevi. 

La nivelul județului Satu Mare sunt înscriși 2740 de elevi, dintre aceștia s-au prezentat 2469 de elevi, informează ISJ Satu Mare:

  • 1796 de elevi s-au prezentat la proba scrisă de Limba și literatura română (secția română);
  • 673 de elevi s-au prezentat la proba scrisă de Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară.

Redăm, mai jos, comunicatul transmis de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare:

Examenul s-a desfășurat în 21 de centre de examen, iar probele au început în jurul orei 9:00, când candidații au primit broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naționale – 2024, candidații au primit subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Au beneficiat de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor unei proceduri specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.