Ultima actualizare: azi, 17:50

Locale

Americanii, ”cu ochii” pe Satu Mare. NASA finanțează cercetări în județul nostru

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), derulează, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Michigan (SUA), drept coordonator, Universitatea de Stat South Dakota (Statele Unite ale Americii) și Universitatea din București, proiectul de cercetare finanțat de National Aeronautics and Space Administration (NASA).

A doua etapă a proiectului continuă cercetările de teren și include județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș. În activitățile de cercetare, ce vor fi derulate în perioada 26 iunie – 7 iulie 2024, alături de echipa de cadre didactice de la universitățile partenere, sunt implicați, pentru realizarea de chestionare cu localnicii pe tema activităților agricole, și 11 studenți din cadrul FSNSA, de la programele de studii de licență (specializările Geografie, Geografia Turismului, Ecologie și Protecția Mediului, Agricultură) și master (Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice – GAERT).

„Analizele urmăresc schimbările produse în utilizarea terenurilor și în practicile agricole din România sub influența utilizării fondurilor europene, evidențiind impactul accesării de noi tehnologii în derularea activităților agricole și dezvoltarea afacerilor în agricultură”, precizează prof. univ. dr. Igor Sîrodoev, directorul de proiect din partea UOC.

În cadrul deplasărilor de teren prevăzute în vestul țării, echipa de cercetare va purta discuții și cu reprezentanți ai instituțiilor cheie din domeniul agriculturii, în special din cadrul direcțiilor agricole județene, direcțiilor județene de statistică, agențiilor de dezvoltare regională și consiliilor județene.


Sursa: tomisnews.ro

7 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Ce are NASA cu agricultura? Vor sa cultiveze capsuni pe Luna sau pe Marte?

  2. Kolbasz Răspunde

    Foarte, foarte grav când apar americanii, îi preocupă influența fondurilor europene asupra agriculturii! Ăștia (americanii) trăiesc foarte bine chiar dacă sunt datori vânduți, ei formează cea mai periculoasă societate din lume, trebuie evitați pe cât posibil.

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Simplu. NASA a mutat experimentul din Ucraina de est la noi. Că acolo nu-i așa nu mai e sigur. Ce minunată țară avem! Dăm cadou și sistemul Patriot așa greu căpătat asta ca să dovedim că suntem cuminți! Oare dulapul din Cotroceni, marele ficus ce va primi pentru asta drept răsplată. Dar vom vedea asta în curând. Mai mult ca sigur ceva pe lângă ONU, că la UE nu ține iar la NATO nici o șansă. Cine a mai auzit să pui șef dintr-o țară când până acum ai avut un șef adjunct din aceeași țară??? Am ajuns teren de joacă pentru alții. Dar nu-i așa dacă se întâmplă ceva neplăcut repede scoatem placa cu ungurii?

  4. vadimT Răspunde

    Nu avem nevoie de ei. Sa mearga in ucraina, acolo e teritoriul lor de cercetare. Cozma tu ce faci? Apara-ne!!!!!!

  5. io Răspunde

    no așe
    amu zin americanii pă care îi așteptau străbunii
    de la Burebista-ncoace.
    de-amu ne-om fa tăț gazde

  6. Flaviu Răspunde

    Uită-te când plouă de fiecare data pe parbriz si când îl ștergi o să cam înțelegi ce fac…

  7. Ion Răspunde

    Nu avem nevoie de ei!Unde ei vin numai conflicte apar iar de furatul cu japca să nici nu mai vorbim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.