Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

FOTO. Accident spectaculos în Satu Mare. Maşină răsturantă

ACTUALIZARE. Șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, a ieșit pozitiv la Drugtest, informează IPJ Satu Mare. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Ce spune poliția:

,,În data de 8 iunie, ora 09:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ganea, din municipiul Satu Mare. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 19 de ani, din localitatea Satu Mare, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Ganea din municipiul Satu Mare. În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

Știrea inițială:

Accident spectaculos în Satu Mare. O maşină s-a răsturant complet după un accident produs astăzi pe str. Ganea din Satu Mare. Din primele informaţii, o maşină s-a răsturnat şi a atins o altă maşină care era parcată. Se pare că mineni nu a fost rănit. Şoferul maşinii răsturante a ieşit singur şi părea teafăr.

Urmează ca autorităţile să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul.

FOTO: Ionel Mesaroş

5 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    He,he,he s-a rasturnat masina asa degeaba?Caii putere o fi mancat muuult ovaz si o fi vrut sa zboare in….iad?Sigur a fost acolo o neacoradre de prioritate,o tamponare sau un demaraj nebun executat de vreun,,dus cu sorcova” dar despre care nu se va spune nimic.Prietenii stiu de ce.

  2. yy Răspunde

    AUDI. No comment.

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Trebuia cumva scuturat conținutul tigăii. 😢😲🤮 Dar mă tot gândesc că săracul cine știe cât a muncit pentru mașina asta? Eu zic că mai nimic. Că numai ăia pățesc de astea.
    Auzi tu fraiere, măcar data viitoare încearcă să tot parchezi pe capotă dar măcar la etajul doi! Bine? Ăștia care-s prinși drogați la volan indiferent de ce au produs cât au condus, că au făcut accident ori ba ăștia toți ar trebui lăsați vreo jumate an fără mașină. Și fără șmecherii că să poată scurta perioada. Ăștia-s inconștienți, pericol public pentru toți, dar mai ales pentru ei.

  4. 🤠 Răspunde

    Cine-i tătucu imbecilului?

  5. H&R Răspunde

    ‘poi daca a baut Hell si nu Redbull, asta e…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.