Ultima actualizare: azi, 18:33

Locale

FOTO. Poliția explică cum a ajuns TIR-ul în șanț: Șoferul (71 ani), beat la volan

Polițiștii explică cum a ajuns TIR-ul răsturnat în șanț, între localitățile Iojib și Apa, din județul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un cetățean maghiar, de 71 de ani, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule format din autotractor și semiremorcă, pe DN 1C, între localitățile Iojib și Apa, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului ansamblului de vehicule, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului a rezultat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La fața locului s-au deplasat 11cadre militare din Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de descarcerare și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

„În urma evenimentului, șoferul, o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 70 ani a rămas încarcerată.

Pompierii militari au procedat la extragerea victimei, care a fost predată echipajelor de prim ajutor aflate la locul evenimentului.

În urma evaluării medicale, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

Echipajele profesioniste alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Apa au asigurat în continuare măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, potrivit ISU Satu Mare.

2 comentarii

  1. io Răspunde

    creste varsta de pensionare

  2. Gheorghe Răspunde

    Ce oameni rai.I-ati dat omului sa bea palinca atunci cand cerea sa-i dati un pahar de apa gratis dupa ce o mancat bine la restaurant.Apropo horeca,paharul de apa gratis pe care nu vreti sa-l dati oamenilor insetati l-ati inlocuit cu palinca?O venit omu taman din budapesta si chiar voi v-ati gasit sa-l testati pentru alcool?Rusine sa va fie.Asa va purtati cu turistii straini si va mai mirati ca vecinii ne ocolesc.Discriminare,discriminare.Lasati omu sa mearga acasa linistit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.