Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTOGALERIE. 135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Poetul național, omagiat la Satu Mare

Sâmbătă, 15 iunie 2024, la bustul amplasat în fața Colegiului Național Mihai Eminescu, sătmărenii l-au omagiat pe marele poet, la împlinirea a 135 de ani de la trecerea în nemurire.

Ca în fiecare an, de 15 iunie, la bustul din fața Colegiului care poartă numele poetului nostru național Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Cenaclul Cronograf, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – filiala Satu Mare și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, au adus un omagiu celui care a fost supranumit – Românul Absolut.

De asemenea, un moment omagial a avut loc la Monumentul Limbii Române de la Muzeul de Artă.

7 comentarii

  1. La școală cu voi Răspunde

    Numai “INTELECTUALI”, unu și unu.

  2. Aleșii nostri Răspunde

    Vai de capul nostru. Am ajuns ca, intelectuali de seamă, care nu știu nici sa citească de pe hârtie sa vina în fata noastră să-l comemoreze pe Eminescu.

  3. Smenarii Răspunde

    Babtane, ți-ai pregătit lista cu instituțiile la care se vor scoate posturi. Acum e mai greu, dar veți reuși, împreună cu profesorul de smecheri să vindeți ceva posturi și de data asta. Succes

  4. brownana Răspunde

    Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos —- https://use.my/arctrum

    • Spitalul 9 Răspunde

      Și cu tine a murit cultura. Nu ți-e rușine așa puțin? probabil nu. Zici că hehe poate fraierești pe careva. Mă, nu luați de astea că e o megaporcărie, bani aruncați pe geam!!!!! E un fel de ventilator care aruncă și ceva umezeală în aer dar numai atâta vreme e bine cât merge. Cum oprești gata. Plus că efectul e foarte local. Ca la un ventilator de masă. Ești mulțumit tată? Mai bagi reclame de astea sau poate vrei să trimit sesizare la protecția consumatorului că faci reclamă mincinoasă? Crezi că dacă vor după IP nu te găsesc??? Te riști fraiere???

  5. Opincarul Răspunde

    Au pus covorul rosu. Iobagii grofilor aplaudă. Grofii erau la meci, în centrul nou, fluturând steagurile unguresti in mijlocul municipiului Satu Mare.

    • cârcotaș Răspunde

      Bine mă dar marele român al tău derutatul Cozma unde o fo’? Tot la meci? Nu și-a găsit timp? Sau se hodinește după campanie? Ce exemplu de rrrrrromânism mai e și ăsta frate? Sau acum nu mai contează că nu-i campanie? Nu vezi ce fraier ești de pui botul la aberații?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.