Ultima actualizare: azi, 18:46

Locale

VIDEO. Paradisul pe pământ în Satu Mare: Tar Levendula. Culegi flori și te relaxezi în natură

În inima localității Tiream din județul Satu Mare se află plantația “Tar Levendula” care vă invită la cea de-a treia ediție a evenimentului “Culege singur lavandă”, care se desfășoară în perioada 8-16 iunie. Acest loc deosebit, administrat cu pasiune de soții Nicolae și Edith Tar, a devenit un punct de atracție pentru iubitorii de natură și frumos.

Plantația, care a început în 2020 ca un hobby inspirat de o excursie la o plantație de lavandă de lângă lacul Balaton din Ungaria, a crescut spectaculos. Inițial, soții Tar au plantat 2.500 de tufe de lavandă, iar acum numără nu mai puțin de 8.000 de tufe. În prezent, Tar Levendula găzduiește cinci soiuri de lavandă: tradiționalul franțuzesc pentru uleiuri esențiale, lavandă roz, albă, galbenă și mov-închis pentru buchete uscate.

“Tar Levendula a început în 2020 ca un fel de hobby, să zic aşa, datorită unei excursii efectuate în Ungaria lângă lacul Balaton, am vizitat o plantaţie de lavandă şi ne-a venit şi nouă ideea că venim acasă şi luam câteva plante şi din câteva plante […] am ajuns la 8000 de butaşi.”

În anul 2021 soţii Tar s-au hotărât să nu se bucure doar ei de frumuseţea acestei culturi şi de beneficiile acesteia şi să creeze un loc care să aducă bucurie tuturor cetăţenilor comunei, indiferent de vârstă.

O experiență de neuitat pentru toată familia

La Tar Levendula, vizitatorii sunt încurajați să culeagă singuri lavandă și să se bucure de frumusețea acestei plante şi de tot ce are de oferit locul. Evenimentul este accesibilă tuturor, fără taxe de intrare sau costuri suplimentare pentru ședințele foto. Un buchet de lavandă achiziționat îţi oferă acces liber și timp nelimitat în incinta lanului de lavandă.

Participanții trebuie să respecte câteva reguli clare pentru a proteja tufele delicate de lavandă. Recoltarea se face doar în săculeții puși la dispoziție la fața locului, iar folosirea altor recipiente este interzisă. De asemenea, este interzisă ruperea sau tăierea florilor cu ustensile neautorizate, iar copiii trebuie să fie însoțiți pe plantație.

“Vine lumea şi avem aici săculeţe de recoltat, le dăm foarfecă şi fiecare îşi culege în săculeţ. Dacă cineva nu are chef, să zic aşa de cules, avem buchete gata pregătite pe care le pot cumpăra aici pe plantaţie.”

Plantaţie de lavandă BIO şi beneficiile acesteia

Lavanda este asociată, cel mai des, cu parfumul său aparte și culoarea sa vie. Uleiul de lavandă are numeroase beneficii, printre care se numără: probleme legate de somn, stres, anxietate, arsuri de soare, alergii, tăieturi, tesiune, dureri de cap.

“Nu am ştiut nimic, am pornit de la zero şi tot aşa pas cu pas ne-am interesat pe internet, am căutat şi numai de acolo, tot de pe internet am învăţat.” spune Nicolae Tar. “Este o plantaţie BIO, nu folosim pesticide, ierbicide deloc. Sapă, plivit şi tundem manual, iar 99% doar noi lucrăm, foarte rar găsim un zilier care ne mai ajută la sapă”, a povestit pentru PortalSM Nicolae Tar. 

Plantația Tar Levendula nu este doar un lan de lavandă, ci și un loc de relaxare și bucurie, deschis pentru toți cei care vor să se bucure de frumusețea naturii.

O Experiență de educativă în Lanul de Lavandă

Plantația Tar Levendula nu este doar un loc pentru iubitorii de lavandă, ci și un spațiu dedicat copiilor, care se pot bucura din plin de experiențe educative și recreative în mijlocul naturii.

“Primim tot mai mult invitaţii de la şcoli, când au şcoala altfel sau şcoala verde şi împreună cu copii pregătim lumânări, săpunuri, umplem cu flori uscate săculeţe, facem diferite produse cu copii şi mai vorbim despre lavandă şi beneficiile lavandei, petrecem timp cu copii. Mai vin şi ei, fac o excursie aici la noi pe plantaţie, care e gratuită şi ne place, facem de plăcere asta.” povesteşte Tar.

Plantația Tar Levendula nu se limitează doar la copii. Bătrânii bolnavi vin și ei să se bucure de frumusețea și liniștea acestui loc special. De asemenea, plantația a atras vizitatori din diverse colțuri ale lumii, inclusiv din Indonezia și Olanda, care au lăudat amenajarea locului și atmosfera deosebită.

Contact:

Locație: Localitatea Tiream

Facebook: Tar Levendula

Telefon: 0745005044

Orar: Zilnic: 9.00-21.00

 

6 comentarii

  1. ps Răspunde

    Dar Tar nu se ocupa cu betoane?

    • H&R Răspunde

      Tarr e beton!

    • comentator Răspunde

      Sunt mai multe familii cu numele ăsta și nu au legătură una cu alta. Numai una singură este care este așa cum este ea – “veckelődős” se zice la ăștia în maghiară.

  2. Satmarean1 Răspunde

    Locatia este draguta dar ar fi bine sa nu minta doar pt a atrage vizitatori. Intrarea nu e gratuita cum se spune in articol ci este 10 lei/ pers in care este inclus un buchet taiat de cateva zile aproape uscat. Daca doresti sa- ti tai tu lavanda o faci in saculeti oferiti de ei care costa alti 25 lei. Deci …minciuna. Asa inteleg unii sa-si faca reclama. Se bazeaza ca odata ajunsi acolo….deschizi portofelul. Am viz si La Rue de Lavande,dar oamenii au spus din start cat e taxa de intrare. Aici…smecherie. Rusine.

    • Ghiurii Răspunde

      Toata viața e o minciună.
      Stăi acas și fa curat nu incerca sa acori mirosu cu lavandă

  3. Satmarean1 Răspunde

    Stai jos,4. Nu ai inteles nimic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.