Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Aplicația care le arată polițiștilor toate informațiile despre o persoană. Zeci de mii de verificări în Satu Mare

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, a fost implementată cu succes aplicația eDac, instrument ce permite polițiștilor să efectueze rapid verificări operative și să poată lua măsuri urgente privind identificarea unor categorii de persoane.

Aplicația eDAC este menită să simplifice mecanismul de verificare, în teren sau în cadrul activităților zilnice, a forțelor de ordine. Cu ajutorul unor dispozitive mobile, precum telefoane sau tablete, polițiștii vor putea să verifice datele unei persoane sau ale unui autovehicul, prin scanarea unui act de identitate sau prin introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului.

,,Din momentul lansării aplicației, respectiv luna martie a acestui an și până la finalul lunii iunie, au fost efectuate peste 63.000 de verificări, cu ajutorul acestei aplicații”, au informat reprezentanții IPJ Satu Mare, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

4 comentarii

  1. Wolf Răspunde

    Misto nume are aplicatia. Si daca clientul verificat e ungur? eDac il intreaba pe ePista?

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      …. Wrong, pe eHun. indiferent de asta ungurii sunt de vină. E foarte convenabil mai ales când e campanie electorală. A se vedea în acest sens ce a produs pe post de campanie Cozma la localelel de anul ăsta. 🤔😲😉

  2. Vulpea bi-polara Răspunde

    E mega misto. Pretenaru de la militzie ma ajuta acum cu datele de contact ale bunaciunilor de la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.