Naţionala României înfruntă echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care are loc astăzi, 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.
Antrenorul Mircea Lucescu a avut un mesaj optimist pentru selecționata României. „IL Luce” este de părere că selecționata lui Edi Iordănescu ar putea produce surpriza și chiar să câștige Campionatul European, transmite DigiSport.ro.
„Atunci când grupul are încredere, orice e posibil. Așa era și Italia pe vremuri. România ar putea fi surpriza frumoasă la Euro 2024. În ciuda acestui fapt cred că am putea asista la o mare surpriză, la o echipă ce va ridica total neașteptat trofeul! Este adevărat. Poate va fi rândul Austriei, poate al Elveției, ori poate va fi rândul nostru, al României. Spania a fost remarcabilă în fața Italiei, însă a înscris un singur gol. Germania a oferit fotbal cu intermitență. Marile echipe sunt încă deghizate. Acum, că au început jocurile eliminatorii, campioni ca Mbappe și Bellingham ne vor arăta de ce sunt cu adevărat în stare”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Tuttosport.
În dimineața meciului cu Olanda, naționala României a transmis un mesaj de unitate.
„România la EURO 2024 este o poveste de determinare și pasiune, o călătorie plină de momente memorabile și de bucurie pentru toți românii. Fiecare meci a fost un spectacol în care inimile românilor au bătut la unison, iar vocile suporterilor noștri au răsunat pe stadioanele din Germania, transformându-le în adevărate fortărețe ale entuziasmului și speranței. Jos pălăria, România! Mai uniți ca acum nu am fost vreodată!
Astăzi, avem ocazia rară de a scrie istorie. Cu energia și încrederea pe care ni le-ați insuflat, voi, minunați suporteri ai tricolorilor, suntem pregătiți să dăm tot ce avem mai bun pe teren. Împreună, putem să ne îndeplinim visul. Haideți să continuăm să visăm și să luptăm pentru fiecare moment, pentru fiecare gol, pentru fiecare intervenție salvatoare. Tricolorii, alături de suporterii săi fideli, sunt gata să facă un pas important în istoria fotbalului. Acesta este gândul zilei pentru că azi este ziua în care putem scrie istorie! Și trăim această zi împreună, aici! Împreună până la final!”, a scris echipa națională, pe Facebook.
Ne vor face mucii hățuri și freza-n valuri! Mai bine veneau acasă. Pierdeam onorabil prin neprezentare.
Iolanda porneste favorita. Dar se poate, azi bem suc de portocala!!!
Ungurii vor fi de vină. Aaaa, și era să uit de încălzirea globală. No, și aia!
Hai ROMÂNIA!!! Suntem acolo … iar pt. cârcotași/loseri/hateri/șovini/etc.. vorba unuia de pe aici “mai beți un schwepes”!
Fluierul final.ala va arata si va pecetlui victoria.Normal ca portocala mecanica este favorita nici vorba dar meciul se joaca 90 de minute,prelungiri si 11 metri daca este cazul.Unii sunt de mult acasa si-si ling ranile,au si uitat ca au fost la CE.De la ai nostri nu prea avem mari asteptari tinand cont de valoarea jucatorilor din lot,poate cea mai putin valororoasa echipa.De joc nici nu mai zic nimic,,autobaza” functioneaza….oaree si azi?Vedem.
🤔😮🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤮. Bea un sheps și calmează-te. Asta nu-i visul unei nopți de vară. Au fost niște arbitraje interesante deja că omul are impresia că medaliile sunt deja gata inscripționate.
Lasa-l pe saracu’ . Amu spala tricoul cumparat de la Penny . Este full cu lacrima … 😛 😀
Altii o avut tricou cumparat de la cea mai scumpa firma si chilot la fel.De vreo o saptamana tot curata cacatu pe care l-au facut la CE de fotbal,,este full cu barna”.Da nu-i problema ca ei s-au obisnuit sa faca pe ei si sa arunce intodeauna pe altii….De la primul meci din grupa sunt in doliu,ii vad zilnic la munca suparati de parca le-a murit falusul.Da isi revin ei….
Consideră-te somat să te prezinți de urgență după rețeta ta. Drumul știi. Nu-l băgați în seamă că nu-și ia tratamentul.
Ai dreptate. Macar ieri am avut ocazia sa vizionam un meci adevarat profesional… 😛
In rest spor la treaba 😀
Altfel zis am văzut măcar o echipă care se comporta profesionist. Echipa României a fost ca o petardă, a prins un meci și în rest nimic. Ieri cel puțin mai nimic. Când dau de o echipă care stă țapăn pe picioare (Belgia sau Olanda) și nici nu trebuie mai mult fotbaliștii noștri ricoșează din ei ca dintr-un zid. Ieri nu am fost nicăieri. Să mulțumim suculuide portocale că s-a mulțumit cu doar o triplă. Atunci trăgeau la poartă când vroiau iar noi alergam ca niște muște amețite după minge. Că să ai raport la cornere 10-0 la un moment, fără șut la poartă și posesie 25% numai să zici că le-ai ținut piept nu poți zice! S-a văzut adevărata valoare. Asta este.
0-3
Sunteți varza
Jucați numai pentru bani
Rușine asta nu e o meserie e un sport
Ce produceți voi pentru milioane de euro ? Nu vad nimic
Un om nu se se vinde pe mi-l de euro
Acum s-a văzut nivel. În momentul în care apărătorul nostru Mogoș ricoșează ca o minge de tenis din atacantul olandez și e scos definitiv pe targă de pe teren spune destule. Am prins momentul cu ucraineenii și atât. Că în rest prestația a fost submediocră. Ne mintem singuri că e generație de suflet. I-au surprins pe ucraineeni în primul meci plus portarul lor Lunin a avut o zi foarte proastă. Adică nu poți trage concluzii după un singur meci. Că în momentul în care ne-am lovit de echipe atletice a fost jale. Vezi și cazul meciului cu Belgia. Echipă de porțelan avem. Dar băieții au depășit așteptările, asta trebuie recunoscut. Și băgați la căpățână că nu ne putem baza pe un nou moment cum a fost cu Ucraina. Adversarii se vor pregăti din noi data viitoare. Edi a cam scos tot ce a putut din echipă și asta-i drept. Mai mult nu se putea.
Pana la urma sincer eu nu am avut mari asteptari de la aceasta echipa.Astia avem cu astia defilam.Nu poti sa fentezi fotbalul si sa crezi ca vei reusi…..Oricum alte echipe s-ar fi bucurat sa iasa din grupe dar nu au reusit.Echipe cu jucatori,antrenori mult mai valorosi au clacat lamentabil.Realitatea trebuie peivita in fata.De doi bani speranta….
Ce fel de istorie ați vrut să scrieți…???
Din ăla falsificată?????
Maaaaaaaaaaaare ,da’ maaaaaaaaare 💩 te-a făcut mămica ta… atât a putut săraca; nah, ce poți face; de unde nu-i…🤮🤮🤮
Maaaaaaaaaaaare ,da’ maaaaaaaaare 💩 te-a făcut mămica ta… atât a putut săraca; nah, ce poți face; de unde nu-i…🤮🤮🤮
Se putea si mai mult, desi Olanda tehnic era peste noi. Jucam cu morcovu in c#r.
Cu intrari mult mai hotarate macar. Vezi Dumfries, a scos 2 din circuit, juca la rupere si nu era sanctionat.
Mai Jeno migrator imputit voi falsificati tot timpul lepadatura sovona.