Gest deosebit! O mămică din Satu Mare le-a trimis pompierilor apă prin Glovo. Pompierii se luptă de câteva ore cu flăcările ce au izbucnit joi după-masa în municipiu.
,,Mi s-a făcut milă de dânșii. Cu bebelușul nu am putut să merg să cumpăr apă, așa că am comandat. Dumnezeu să îi păzească și să îi ferească de vreo explozie”, a transmis sătmăreanca prin intermediul PortalSM.
Incendiul a izbucnit la hala colectare deșeuri de carton de pe strada Magnoliei din municipiul Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență intervin la fața locului 15 autospeciale de stingere, inclusiv din județele vecine.
Din cauza temperaturilor caniculare și a efortului fizic intens, patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au fost transportați la spital cu stări de leșin.
Stimata d-na! ati facut un gest frumos ,fiindca ptr noi a fost greu si sa respiram la aceasta temperatura, iar acesti bravi oameni au trecut prin iad, dar si-au facut datoria felicitari dansilor, felicitari si dvs!
Stimata “mamica” (ca o fost musai sa va identificati cu calitatea asta), pompierii au norma de grana, special pt a nu sta la chrremu mamicilor cu norma intreaga.
Si asta acum de la care pol prost e citat?
Am impresia ca sentimentul de omenire in tine nu exista. Defapt esti mort sufleteste
FELICITARI TUTUROR DIN SUFLET!!!!! DAR CAND E VORBA DE ASEMENEA SOCIETATI CU MATERIALE INFLAMABILE…GARDA DE MEDIU SI POMPIERII SA LE PURECE MAI BINE..CA NU POTI LASA INTRE CASE SA FUNCTIONEZE CU ASEMENEA ACTIVITATI ! IESITI DIN BIROURI ..SI MAI VERIFICATI..BENZINARII, DEPOZITE DE MOBILA, DESEURI, BRUTARII…SI TOT CE E PE GAZ…NU IN FUNCTIE DE SUPRAFATA !!!!!!POMPIERII VERIFICA DOAR CELE CU SUPRAFETE MARI..SI CELE MICI SUNT PERICULOASE..MAI ALES UNDE SUNT LOCUINTE !!!!!PUTEA FI MAI RAU! FELICITARI CELOR CARE SI-AU RISCAT VIATA!!!!!
Am zis mereu că singurii bugetari card își justifică salariile sunt pompierii,restul ,pământ pe ei.
Hei! Stiai ca poti scapa de ei usor? De exmplu te muti la polul Nord, sau poti incerca Ghana sau ceva ce sa ti se potriveasca, probabil s-ar bucura de un individ asa valoros precum esti tu. Mult succes!
Un mic ciob de sticlă în plin soare funcționează exact ca o lupă, ce foarte ușor poate aprinde o hârtie ori vegetație uscată! Din cunoștințele (poate mă înșel/este doar o părere, un punct de vedere) mele trebuiesc stropite/udate ori cu praf/nisip, ceva anti-incendii.
Toată stima și respectul, tuturor implicați! FELICITĂRI!
Scriitorule, lasă tu explicațiile și mai bine scrie ceva nuvelă. Au ieși muncitorii în pauză și totul era în ordine. Ce face munictorul lui pește prăjit în pauză în Românica? Mănânca apoi fumează. Apoi la sfârșit de pauză brusc deodat a apărut ditamai incendiul. Forța chiștocului nestins și aruncat. La câtă minte au multi dintre ei crezi că a contat că au aruncat chiștocul printre hârtiile alea colectate acolo? Tu pe care lume trăiești? Aia cu ciobul de sticlă bagă în ceva viitor roman de-al tău că nu e chiar așa. Întrebare. Ai încercat să aprinzi o hârtie cu un ciob de sticlă la viața ta? No ia treci azi la treabă că ai tot ce îți trebuie și ai să vezi cum merge treaba! Aici ori a fost ceva din neglijență ori foc pus intenționat (doar au fost identificate focare multiple). Că era hala plină și nimeni nu venea să ducă la reciclare și a trebuit eliberat locul. Când gândeștii fii mai pragmatic și încearcă să vezi totul pin prisma patronului de la un punct de colectare. 🤔
@@Scriitorul 2 ! Îți dau perfectă dreptate în primul rând exact la asta m-am gândit si eu, doar nu am dorit să fiu eu cel ce scrie câtă indiferență și iresponsabilitate există . Eu am încercare să precizez că CHIAR și fără a face pe ”las ca merge și asa, ala Romanica” se pot întâmplă multe și de aceea un om cu cap ia masuri preventive. Sunt eu cu capul în nori (recunosc) cum zici tu dar din ”novelele” mele ași fi cu mult pe pământ față de alții, nu și primul, recunosc! Nu asta a fost intenția mea! Mulțumesc pt că ai spus pe nume (ai pus punctul pe i), eu eram doar mai timid și mai optimist legat de ce si cum…
P.S. A SI DA AM aprins hârtie cu un ciob de sticlă (doar trebuie să ști unghiul de focalizare (îndemânatic)) DA… (poți să nu crezi, eu oricum știu pe pielea mea), asta nu odată nu de două ori. Încă când nu era telefoane mobile si PC-uri, deci eram de o șchioapă. Ia vezi și tu (documentare) și o picătura de apă bine plasată, în ”unele” situați poate face asta. 😉
Poate. În cazul de față fii sigur că nu asta a fost cauza incendiului. Zic asta fără să fi fost acolo. E chestie de neglijnță crasă. Că dacă funcționezipentru că nu te interesează că nu ai autorizație de securitate de la incendiu acum după eveniment aștept să aflăm multe-multe nereguli acolo. Care nereguli se știau prea bine și dinainte de incendiu! Doar ca de obicei în țara asta autoritățile dau amendă apoi pleacă. În cazul de față amendă dată acum doi ani de pompieri!!!!!! Pe hârie cei care au controlat și-au făcut treba. Asta cred ei. Dar faptul că nu s-a urmărite respectarea legislației din domeniu în toți acești doi ani oare cine este vinovat dacă nu tocmai ei!!!!
În rest nu-mi explica mie ce și cum cu aprinderea unor lucruri cu o lupă pentru că am o vârstă- aproape 70 și la vremea mea astefl de lucruri se predaula școală. Dar ca să se aprindă hârtia prea multe lucruri trebuiesc îndeplinite.
Tu femeie mâncare trebuia să le trimiți că apă aveau ei destulă !!!