Ultima actualizare: azi, 12:06

Locale

Tinerii din Satu Mare, invitați să ofere soluții la provocările climatice. Premii de mii de euro

Competiția Climate Change Summit Awards, din cadrul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, invită tinerii din Satu Mare sub 30 de ani, dar și întreprinderile mici și mijlocii, să propună soluții inovatoare ce abordează provocările de mediu. Finanțările vor merge către idei din zona de energie, mobilitate, construcții, economie circulară, alimentație și agricultură, biodiversitate și educație pentru mediu.

Cei interesați se pot înscrie pe https://climatechange-summit.org/ccs-awards/.

După două ediții de succes, care au reunit peste 2.900 de participanți, aproape 2 milioane de spectatori online și peste 160 de speakeri, Climate Change Summit revine în 2024 cu o ediție mai amplă, care va avea loc în perioada 15 – 17 octombrie, în București. Pe lângă prezentări de soluții antreprenoriale, bune practici și proiecte sustenabile din toate colțurile lumii, paneluri și evenimente conexe, Summitul adaugă sub umbrela sa Climate Change Summit Awards. Competiția va oferi 6 premii în valoare totală de 12.000 de euro, oportunitatea de crowdfunding, dar și recunoașterea soluțiilor inovatoare și ideilor practice la provocările climatice prezentate de tineri sub 30 de ani, dar și întreprinderilor mici și mijlocii, cu minim 3 ani de activitate, din România și Europa Centrală și de Est (CEE).

Atunci când am avut ideea creării Climate Change Summit, ne-am propus să facem tot posibilul să îl transformăm într-un eveniment de referință pentru România și zona Europei Centrale și de Est. După două ediții de succes, a venit momentul în care lansăm și o competiție deschisă tinerilor și companiilor din aceasta zonă, pentru a susține interesul în creștere pentru tematicile legate de sustenabilitate și a ajuta transformarea României într-un hub regional de soluții de sustenabilitate. Aceste idei se pot astfel scala, pot antrena alte idei și crea un ecosistem economic sustenabil”, a spus Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.

La Climate Change Summit, ne luăm angajamentul să susținem acele soluții care aduc schimbări pozitive în fața provocărilor climatice din România și Europa Centrală și de Est. Premiile noastre aduc atât recunoaștere pentru tinerii inovatori și IMM-urile care modelează un viitor sustenabil, cât și resurse pentru a-și amplifica impactul. Extinderea programelor SIS de educație de sustenabilitate în țări ca Serbia, Bulgaria și Croația subliniază, de asemenea, angajamentul nostru de a construi o comunitate puternică și rezilientă în toată Europa Centrală și de Est”, declară Ciprian Stănescu, Președinte Social Innovation Solutions.

Climate Change Summit Awards acceptă două tipuri de aplicații: idei și soluții; și se adresează tinerilor și IMM-urilor din România și CEE prin cinci categorii tematice, alături de un premiu special, care va fi acordat exclusiv aplicațiilor din CEE. Astfel, tinerii sub 30 de ani pot depune proiecte de mediu sau afaceri aflate în faza de concept, având posibilitatea de a primi un grant pentru dezvoltarea proiectului, dar și oportunitatea de a face crowdfunding, în timp ce IMM-urile sunt invitate să prezinte soluții pentru provocările de mediu, urmând a fi incluse într-un raport ce va evidenția inovațiile în abordarea sustenabilității în regiune.

Categoriile deschise înscrierilor din România și CEE pe https://climatechange-summit.org/ccs-awards/ sunt:

  • Energie, Mobilitate, Construcții: soluții inovatoare pentru producerea și consumul de energie, îmbunătățirea mobilității durabile și promovarea practicilor de construcție ecologică.

  • Economie Circulară: proiecte ce creează un sistem închis de reciclare și gestionare a resurselor, îmbunătățind eficiența și reducând impactul asupra mediului.

  • Alimentație și Agricultură: inițiative pentru o producție alimentară mai sustenabilă și o agricultură regenerativă, reducând risipa alimentară și promovând diete mai sănătoase și mai durabile.

  • Biodiversitate: proiecte de protejare a ecosistemelor și a speciilor amenințate, restaurarea habitatelor naturale și creșterea rezilienței mediului.

  • Educație pentru Mediu: programe educaționale inovatoare pentru creșterea conștientizării și a înțelegerii problemelor de mediu, folosind tehnologia și experiența practică pentru a încuraja acțiunea ecologică.

Acestora li se adaugă și Premiul CEE, o categorie specială pentru aplicații de proiecte și idei din țările din Europa Centrală și de Est, cu excepția celor din România.

Pentru fiecare categorie vor fi acordate câte două premii, unul pentru idei și unul pentru soluții.

Înscrierile se pot face pe https://climatechange-summit.org/ccs-awards/ între 15 aprilie și 1 septembrie. Juriul competiției Climate Change Summit Awards este format din experți recunoscuți din diverse domenii și parteneri implicați în acțiuni pentru combaterea schimbărilor climatice și promovarea sustenabilității, inclusiv oameni de știință din domeniul mediului, decidenți politici, antreprenori de succes în sectorul ecologic și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și instituțiilor academice influente.

Câștigătorii Climate Change Summit Awards vor fi anunțați în cadrul Summitului, pe 15 octombrie, unde aceștia vor avea ocazia să-și expună ideile și soluțiile, vor fi premiați cu granturi și vor avea posibilitatea să primească contribuții din partea publicului prezent la eveniment.

6 comentarii

  1. Lucifer Morningstar Răspunde

    Cea mai bună soluție pentru schimbările climatice, e să nu se mai defrișeze păduri în veci. (Plâmânii planetei)

  2. Govor gropar, Cozma papagal.Panait fumat, restul nu exista Răspunde

    Nu există nici o problemă climatică îi doar în capul celor ce vor să facă bani fff repede. În rest trebuie să avem grijă de tot ce îi in jurul nostru păduri,spații verzi, ape etc. asta cu schimbarea climatică îi doar foame după bani și din păcate mulți nu înțeleg.

  3. ?! Răspunde

    Da tu ce studii sau pregatiri ai sa comentezi despre faptu ca este sau nu este o problema climatica. Va treziti toti aici pe portalsm sa va dati cu parerea cand majoritatea asa vorbiti de parca nu aveti nici 8 clase.

    • Govor gropar, Cozma papagal.Panait fumat, restul nu exista Răspunde

      Intelegi ca tu esti unul spalt pe cap cu tv?

      • ?! Răspunde

        Bun raspuns,matur si inteligent. Tinere, nu mai uit la TV de cel putin 20 de ani.

        Daca erai pe ‘basca’ ta. Imi ziceai ca ai studii in domeniu , lucrii in industrie sau ca macar ai citit un studiu pe tema asta.

        Nu pot sa zic nici ca exista probleme climatice dar nici ca nu exista. Pentru ca nu am studii in domeniu, nu lucru in industria asta si nici nu mi-am dat interesu sa citesc studii pe tema asta, deci nu comentez in chestii in care nu am habar. Ceea ce ar trebui sa faceti si voi. Sa taceti din gura si sa va vedeti de treaba.

        Asa ca iti propun sa stai in banca ta, pentru ca si tu si multi agarici de pe aici comentati ca sa va bagati in seama. Timpul ala irosit l-ai putea folosi sa te dezvolti nu sa te mascaresti pe internet .

  4. ?! Răspunde

    Bun raspuns,matur si inteligent. Tinere, nu mai uit la TV de cel putin 20 de ani.

    Daca erai pe ‘basca’ ta. Imi ziceai ca ai studii in domeniu , lucrii in industrie sau ca macar ai citit un studiu pe tema asta.

    Nu pot sa zic nici ca exista probleme climatice dar nici ca nu exista. Pentru ca nu am studii in domeniu, nu lucru in industria asta si nici nu mi-am dat interesu sa citesc studii pe tema asta, deci nu comentez in chestii in care nu am habar. Ceea ce ar trebui sa faceti si voi. Sa taceti din gura si sa va vedeti de treaba.

    Asa ca iti propun sa stai in banca ta, pentru ca si tu si multi agarici de pe aici comentati ca sa va bagati in seama. Timpul ala irosit l-ai putea folosi sa te dezvolti nu sa te mascaresti pe internet .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.