Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

Harta pensiilor în România. Satu Mare, printre județele cu cele mai mici pensii din țară

Satu Mare se numără printre județele cu cele mai mici pensii medii din țară, potrivit cifrelor publicate de Casa Națională de Pensii pentru luna iulie. În acest top negativ, județul nostru este depășit doar de județe precum Vaslui, Botoșani sau Vrancea. 

În luna iulie, conform cifrelor publicate de Casa Națională de Pensii, doar în sectorul 1 al capitalei și trei județe pensia medie depășește suma de 2.500 de lei. Dacă ne referim strict la regiunea de nord-vest, județul Satu Mare se află pe ultimul loc, potrivit datelor pentru luna iulie 2024. Clasamentul regiunii de nord-vest se prezintă astfel:

  • Cluj – 2.326;
  • Bihor – 2.184;
  • Sălaj – 2.175;
  • Maramureș – 2.124;
  • Satu Mare – 1.894.

Peste 70% dintre pensionari ar putea avea parte de măriri, începând cu luna septembrie. Documentele vor fi eliberate de casele teritoriale de pensii și distribuite apoi prin Poșta Română, informează știrileprotv.ro.  Din cei aproape 5 milioane de pensionari, peste 3 milioane vor avea pensii mai mari cu sume care vor varia între 100 și 600 de lei potrivit calculelor. De altfel, o altă creștere va fi făcută în luna ianuarie atunci când, potrivit legii în vigoare, pensiile vor fi indexate cu rata inflației.

Harta pensiilor în România:

 

2 comentarii

  1. Anca Răspunde

    La Satu Mare dupa ce criterii calculeaza pensiile?

    • George Răspunde

      Nu uita ca Maramureșul a fost plin de mine, și pensiile minerilor nu sunt mici. De acolo diferența. Dacă te uiți pe hartă României Gj și HD au pensii foarte mari. Sper să nu greșesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.