Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Angajări la Poliția Locală Satu Mare: 2 posturi scoase la concurs. Care sunt condițiile

Serviciul Public Poliția Locală Satu Mare inițiază procedura de organizare a concursului de recrutare pentru ocuparea a două posturi de execuție vacante din cadrul Direcției Ordine Publică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 465 alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  1. a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  4. d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
  6. f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
  7. g) dovedeşte prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice;
  8. g^2) îndeplineşte condiţia de ocupare a postului referitoare la obţinerea unui aviz sau a unei autorizaţii, în condiţiile legii, în situaţia în care pentru funcţia publică respectivă este prevăzută ca obligatorie această condiţie de ocupare a postului, justificată de îndeplinirea unor atribuţii care necesită un astfel de aviz sau autorizaţie;
  9. h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
  10. i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
  11. j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
  12. k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
  13. l) i s-a aplicat una dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice prevăzute la art. 466 alin. (2).

Cerințe specifice de participare:

Pentru funcţia publică din clasa I cu grad profesional asistent (566808) la Serviciul Ordine Publică 1:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • cunoștințe limba maghiară citit, vorbit nivel mediu, conform art.94 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • minimum un an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • postul pentru care se organizează concurs este post cu durata normală a timpului de lucru 8 ore/zi, respectiv 40 de ore /săptămână.
  • permis de conducere categoria B -condiție valabilă pentru funcțiile publice scoase la concurs, în conformitate cu cerința din fișa postului.

Pentru funcţia publică din clasa I cu grad profesional asistent (393946) la Serviciul Ordine Publică 1:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • minimum un an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • postul pentru care se organizează concurs este post cu durata normală a timpului de lucru 8 ore/zi, respectiv 40 de ore /săptămână.
  • permis de conducere categoria B -condiție valabilă pentru funcțiile publice scoase la concurs, în conformitate cu cerința din fișa postului.

Probele de concurs se vor desfăşura astfel:

-verificarea eligibilității candidaților are loc în perioada 08.10.2024-14.10.2024.

-afișare rezultat verificare eligibilitate candidați în data de 14.10.2024

-perioada depunere contestație la verificarea eligibilității candidaților 15.10.2024

-soluționare contestații la verificarea eligibilității candidaților 16.10.2024

-proba suplimentară-testarea cunoștințelor de limbă maghiară în data de 17.10.2024 ora 10,00 la sediul instituției din Satu Mare str. Petöfi Sándor nr.47; pentru funcția publică de Asistent I (ID 566808) cu cerința de cunoștință limba maghiară – proba scrisă va avea loc în data de 18.10.2024 ora 12,00 la sediul instituției din Satu Mare str. Petöfi Sándor nr.47;

– afișare rezultat proba scrisă în data de 21.10.2024

-proba interviu se va susține într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Pot participa candidații care au obținut minimum 50 de puncte la proba interviu. Data susținerii probei interviu se va afișa odată cu rezultatele probei scrise.

Perioada și modalitatea de înscriere

Dosarele candidaților vor fi preluate de către secretarul comisiei de concurs, doamna Dan Adina, consilier, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Economic, telefon Tel/ Fax-0361.408050, e-mail: : [email protected] la sediul instituției, Str.Petöfi Sándor nr.47, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, pe site-ul instituției (https://www.primariasm.ro/politialocala), respectiv în perioada 16.09.2024-07.10.2024, zilnic, între orele 9-15.

Conform prevederilor art. VII alin. (17)din OUG nr.121/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, dosarele de participare la concurs se pot depune personal de către candidat, se pot transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se pot transmite electronic la adresa de e-mail: : [email protected].

Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs după terminarea programului de lucru al autorității sau instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen.

Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

Conținutul dosarului de concurs

  1. a) formularul de înscriere prevăzut la art.137 lit b) din Anexa nr.10 din OUG nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare prin raportare la art. VII din OUG nr.121/2023;
  2. b) copia cărții de identitate;
  3. c) copia actului doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere;
  4. d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
  5. e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecționări sau deținerea unor competențe specifice, după caz;
  6. f) adeverință tip care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale, avizată de medicul de instituție al Poliției Locale Satu Mare;
  7. g) cazierul judiciar*;
  8. h) declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
  9. i) declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.

Copiile actelor din dosarul de concurs se vor prezenta însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate, sau în copii legalizate.

13 comentarii

  1. Uf Răspunde

    Si eu vreau, cu lucru de la domiciliu!

  2. satmarean Răspunde

    Asta cu limba maghiara cam suna a dedicatie. Auzi tu la ei scris in maghiara. Am inteles ca la nivel de conversatie ar fi cumva un avantaj, fiind ca ai de-a face cu oameni care inca nu inteleg ca trebuie sa stii sa vb romaneste daca traiesti in Romania, dar de cand magiara a ajuns limba de circulatie internationala?

    • @satmarean Răspunde

      Tu de-te inapoi la Vinju Mare ca acolo nu ai treaba cu asa ceva! E proba/cerinta pentru un post de asistent probabil din motive foarte intemeiate. Dar nu ai tu minte sa pricep asta! Daca s-ar cere limba ucraineana ca si cerinta nu aui zice nici krr. Iar nu ti-ai luat medicamentele pentru paranoia??? Si te rog schimba-ti numele dar urgent. Un satmarean nu scrie asemenea tampenii. Pana sa veniti voi au trait pe meleagurile astea mai multe etniii fara probleme. De cand ati venit doua dintre ele le-ati vandut pe bucata pe valuta grea! POATE AI BULETIN DE ORAS DAR SATMAREAN TOT NU ESTI.

  3. Varu Răspunde

    Unguri șovini, români fraieri,eu dacă nu știu limba lui Horti n-am voie să particip la acest concurs?Cine este discriminat in acest caz?

  4. Varu Răspunde

    Nu va trece multă vreme până când vom fi obligați să învățăm limba Maghiară altfel nu vom putea obține un loc de muncă la stat în acest oraș maghiarizat.Rusine românilor din acest oraș pentru faptul că îi lăsăm pe acești șovini să-și bată joc de noi

    • Norick Răspunde

      Stai bland hombre. La voi in sat nu este cazu’ … 😛 🙂 😀

    • Mă fraier mai ești! Răspunde

      La ăștia li se mai zice și comunitari. O fi oare din cauză că sunt și deservesc (ar trebui) comunitatea? Păi cum vrei să comunice cu ei fraiere dacă nu vorbesc măcar elementar limba? Sau vrei ca de fiecare dată când e și un maghiar în schemă să chemăm un traducător? Tu știi cât costă asta??? Tot tu vei urla fraiere că se risipesc banii. Asta ca să nu mai zicem că nici nu ar fi ceva funcționabil.

  5. cetatean Răspunde

    conditia principala e sa fii inbecil, asa ca multi au sanse indiferent de ungur sau raman.

  6. Ma fraier mai ești! Răspunde

    @Varu. Sincer eu puneam ca și cerință și să vorbească sau măcar să rupă o țâră și țigăneasca. Nu de aia trebuie mă că alții nu știu română. E de preferat ca să știi că la o adică dacă țiganul te înjură de mamă tu să nu zâmbești ca un prost că nu pricep ce a spusi! Pricepi acum????? Dar tu nu ai cu ce. Ești preocupat cu problemele tale imaginare.

  7. vadimT Răspunde

    Cand apar posturi in limba engleza nu comenteaza nici unu! De ce?
    Vor veni africanii si din bangladesh sa ocupe posturile. Si oricine din satamr stie maghiara, numai ca e rusine sa recunoasca.

  8. Varu Răspunde

    Vadim! Lasă prostiile

  9. Spectator Răspunde

    @cetatene,tu ești singurul imbecil care se bagă în seamă aiurea!

    • Mugurpișărescu Răspunde

      Ba eu zic că are dreptate. Articol incomplet că nu e însoțit de informații de pe bursă. 😉Înțelegi? Nu prea cred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.