Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

FOTO. Investiție uriașă! Drumul capcanelor din județul Satu Mare urmează să intre în reabilitare

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat, astăzi, cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, contractul de finanțare, în valoare de 420.260.475 de lei, pentru modernizarea drumului județean DJ 193 Satu Mare-Borlești-limită de județ Maramureș, un tronson în lungime de 40 de kilometri.

Drumul județean DJ 193 face legătura între municipiul Satu Mare și județul Maramureș și traversează localitățile Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărăşeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi, Borlești, până la limita cu județul Maramureș. Pe traseul drumului modernizat vor fi amplasate 4 stații de încărcare pentru mașinile electrice. Drumul va asigura o conectivitate rutieră directă la rețeaua transeuropeană de transport, iar beneficiari indirecți ai acestui proiect vor fi și comunele Homoroade, Bârsău și Crucișor.

În perioada următoare va fi emis ordinul de începere a proiectării, iar în primăvara anului viitor vor demara lucrările propriu-zise. Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat cu Asocierea DIFERIT AG SRL – DIFERIT SRL.

15 comentarii

  1. K9 Răspunde

    Parca am un ” deja vu” cu stirea aceasta. Si anul trecut era ceva de genul. Oare banii pentru plata salariilor asistentilor maternali or veni tot dupa 1 an.
    Minciuni peste minciuni si japca

  2. Wow, așa ceva! Răspunde

    Corect , o sa mai treacă patru ani sa semneze și începerea lucrărilor și ghici in viitoarea campanie electorală pt CJ tot cu drumul asta o sa ne scoată ochii! Eu mor de curiozitate dacă nevasta umflatului asta ii zice sa repare un robinet in cât timp o face și câte hârtii o pune sa semneze?

  3. 😱 Răspunde

    Dar ce s-a întâmplat cu marea lucrare anunțată și făcută că era să-și rupă gâtul cicliștii pe la noi????? S-a topit toată lucrarea, tot asfaltul nou de atunci??? Că au zis cicliștii că în veci nu mai calcă pe la noi???? Aud ceva??? Sau astea-s lucrări de unică folosință și care se refac din doi în doi ani??? Păi tată ce fel de lucrări se mai fac atunci??? Pe astea se duc pe apa sâmbetei banii??? Pfoai măi!!!! E curată bătaie de joc.

    • Rodica Răspunde

      Cicliștii tăi au cumpărat 10 buc apă plată la 0,5 pe tot traseul 50 Ron aport la comunitate crezi că e o pierdere că nu mai vin?

      • 😱 Răspunde

        Apoi nici alții nu vor mai veni pe aici. Că ne-am făcut de kkt aia înțelegi, singuri și pe mâna noastră? Alții care au văzut transmisiunea live după asta ne vor ocoli complet. Că ce zice investitorul de afară? Nu vin în Satu Mare că uite ce drumuri proaste au. Atâta minte ai ca și puiul refrigerat …. dar fără cap. Stai jos 1.

      • Borsec Răspunde

        Dik hei, foarte tare asta cu aportul in comunitate! Grăsanu de Pataki baga vreo zece sticle de apa plata numai cât semnează un contract, un aport semnificativ așa-i? Ups, da acu îmi dau seama ca apa aia e din banii noștri…Și când ma gândesc și la toată apa plata care o bea ciurda de putori de la CJ și proastele care comentează aiurea dar sunt plătite pt asta din aportul semnificativ al comunității care bea apa de la robinet! Sa se țină doar Zilele Partium ca acolo se bea și apa și se mănâncă gulaș pe băț, un aport mai semnificativ ca asta nu au scos nici jocurile olimpice!

        • 😱 Răspunde

          Îți dai seama că dacă avea pe masă și un borcan cu lapte bătut pe masă imediat se relansa industria laptelui pusă pe butuci din județ!!!! 🤔😮🤣😉 Are săraca @Rodica o așa logică că cred că o doare când comentează! Că asta-i baiul cu județul că degeaba ai oportunități dacă ai infrastructura praf și servicii inexistente. Exemplu clasic – vine clientul la Aquastar și dacă vrea să stea mai multe zile ce face???? Face naveta în oraș, înjură traficul până ajunge la hotel??? De aiai a venit la noi??? Unde s-a mai văzut așa ceva???? Sau dacă vrea Doamne ferește ceva divertisment unde primește așa ceva????? Acum să nu vină careva cu teorii că în 15 ani am avut timp bugăt măcar să începem să creăm ceva. Dar noi nimic!!!!

          • Adi Hora 😎

            Raspuns la handilău’ de 😱

            Vad ca comentezi fara sa te informezi. La Aquastar este hotel 😎 Stai chill frate!

          • 😱

            Adi Hora, idiot de meserie. Așa ca fapt divers ttu ai fost vreodată măcar la Nyirbator ca sa vezi cum arata un strand mic si prapadit si ce ofera sau doar comentezi ca să fie Gică Contra??? Știi care e diferența dintre tine și mine? Că eu cunosc tot proiectul propus la Aquastar cu tot ce se vroia a face. Na, din ăla s-a făcut cam 30%. Nu numai hotelul era problemă sunt multe alte care lipsesc. Noroc acum că se face academia de fotbal că ăia de nevoie trebuie să rezolve niște treburi. Dacă tăceai …….

          • Adi Hora 😎

            Raspuns la handilău 😱

            Stiu si eu ce s-a vrut si ce s-a facut… si?!?
            Ziceai ca nu este hotel. Ba este. Na, cine este prost necunoscator. Cred ca tu fraieru’ satului 😂

          • 😱

            Adevărul este că era musai să demonstrezi că ești prost irecuperabil. Bravo. De astfel de idioți desăvârșiți are țara care le ia pe toate de bune așa cum sunt și este mulțumit cu ce i se servește. Nu are pretenții. Unde este complexul hotelier ( e vorba de 4 hoteluri) de diverse categorii, unde este campingul pentru 2000 de persoane, unde este pista de echitație, unde sunt multe altele????? Toate în proiectul lui Solarex??? Atunci au zis că e faza I că nu au destul bani dar să nu faci nimic în 15 ani din astea ……. Deja e prea de tot. Și lasă că a venit pandemie că Aquastar s-a inaugurat parcă în 2010. Au avut 10 ani să continue. Nimeni nu i-a obligat să propună toaste astea deodată, ei au vrut. Dcă se făcea acum chiar aveam ceva. Acum avem o parodie că nici clădirea ca atare nu l-au făcut cu respectarea proiectului. Că atâta minte nu au avut ca să-i facă aerisire/ventilare. Că de aiai era sus numai mucegai după doar un an de funcționare. Așa că lasă tu părerile tale pentru meciul de fotbal că asta nu-i de nasul tău. Panaramă de consumator ce ești.

          • 🤮😱😢

            Handilău e tac-tu care te-a scăpat în cap la naștere din mână. Toată lumea știe asta mai puțin tu.

  4. drumar Răspunde

    @Rodica, fato dragă. Hai să-ți explic așa pe șleau pre limba de bucătărie, aia simplă. Așa poate pricepi. Turul ciclist al României din 2022 a plecat de Satu Mare. Așa este??? Buuuun. Atunci s-a reparat proaspăt drumul ăsta cu mare tamtam că mamă ce realizare. Tot ăștia pe care îi avem și acum. Așa este??? Buuuun. Ce s-a întâmplat cu drumul prospăt reparat în doar doi ani???? Unde s-a evaporat??? Sau noi facem vorba unuia drumuri de unică folosință?????

  5. cetatean Răspunde

    am vazut cativa ani in urma cand a facut un accident din vina lui si din prima a sarit cu postul care il detine si cu amenintari, probabiul si-a spart si acuma ceva la masina pe acest drum 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.