Ultima actualizare: azi, 16:51
Locale

FOTO. Cum s-a produs accidentul mortal din județul Satu Mare: căruțașul era beat! Ce spune poliția

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului mortal produs luni seara, 28 octombrie, în județul Satu Mare. O persoană a murit, iar alte trei victime au ajuns la spital după un impact între o căruță și un autoturism. Potrivit poliției, căruțașul era sub influența băuturilor alcoolice.

Ce spune poliția:

La data de 28 octombrie, în jurul orei 18.13, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 109L, între localitățile Băbești  și Turț.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de către un bărbat de 68 de ani, din municipiul Satu Mare, ar fi intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, condus de către un alt bărbat de 60 de ani, din localitatea Turț.

În urma impactului, din nefericire a rezultat decesul unui pasager din autoturism, de 41 de ani, din localitatea Micula. De asemenea, conducătorul autoturismului și a vehiculului cu tracțiune animală, cât și o minoră de 17 de ani, ce se afla în atelaj, au suferit vătămări corporale, aceștia fiind transportați la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul conducătorului vehiculului cu tracțiune animală, a rezultat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


CITEȘTE ȘI: 

2 comentarii

  1. Carutas Răspunde

    Alo, parlamentari !
    Schimbati legislatia rutiera !
    Circulatia cu caruta neiluminata pe timp de noapte trebuie confiscata lmediat si definitiv !
    Asta e un pericol mortal pe strazi.
    Daca mergea la vinatoare cu caruta si avea mistretul in caruta, o confiscati , asa-i ?
    Nu cred ca infractiunea de braconaj e mai periculoasa decit uciderea unui om pe drumul public.
    La fel si cu circulatia pe contrasens pe autostrada.
    Asta se intimpla numai in Romania. Asa ceva e de neconceput.
    Asta poate fi considerata tentativa de omor sau act terorist.
    Tu mergi linistit si din senin vine unul spre tine…nu se poate concepe asa ceva.
    Trebuie confiscata masina pe loc si dobitocul inculpat pentru tentativa de omor.
    Dar pentru asta, dragi nostrii parlamentari, trebuie schimbata legea !!!

  2. Varu Răspunde

    Ei fac legi speciale pentru bunăstarea lor, îi doare la patină de noi.Dar nici șoferii nu sunt uși de biserică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.