Ultima actualizare: azi, 17:41
razie politia satu mare
Locale

FOTO. Razie în Tăşnad. Şase infractori ridicaţi de mascaţi!

Razie în Tăşnad. În cursul zilei de 10 octombrie a.c., polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune în sistem integrat, de tip ,,razie”, în orașul Tășnad, în localitățile arondate, precum și pe drumurile naționale și județene aflate în zona de competență.

La această acțiune au fost angrenate structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Economic, jandarmii sătmăreni, precum și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Activitățile polițienești au vizat depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului de substanțe interzise, combaterea traficului de persoane, a infracțiunilor silvice sau depistarea persoanelor care comit abateri la regimul rutier.

În urma acțiunii, au fost legitimate peste 110 persoane și verificate peste 90 de autoturisme, prin intermediul aplicației e-DAC.

Polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 121.000 de lei.

Totodată, a fost găsită și confiscată cantitatea de 32 metri cubi de material lemnos, în valoare de 28.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, fiind aduse la sediul poliției 6 persoane, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat.

Activitatea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică și a descuraja fenomenul infracțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.