Ultima actualizare: ieri, 22:02
Locale

FOTO. Un bărbat vrut să intre în țară cu un Audi, dar a rămas fără el în vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la intrarea în țară, un autoturism în valoare de aproximativ 35.000 de lei, căutat de către autoritățile franceze. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

Duminică, 27 octombrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un sucevean, în vârstă de 48 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Franța.

La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-au fost solicitate documentele de călătorie și actele mașinii. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este căutat de către autoritățile franceze, având mențiunea bun pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale.

Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință despre această situație și că a cumpărat mașina la începutul acestei luni, de la un cetățean francez, după ce a găsit pe internet oferta de vânzare. Autoturismul, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.