Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. ,,Veteranii Invictus”, surprinși pe podul Decebal. Ștafeta va ajunge astăzi la Carei, de Ziua Armatei

,,Veteranii Invictus”, surprinși pe podul Decebal. Ștafeta va ajunge astăzi la Carei, acolo unde, începând cu ora 15.00, va fi sărbătorită Ziua Armatei Române.

Ceremonia de predare – primire a Ștafetei Veteranilor între echipa Maramureș și echipa Satu Mare a avut loc, joi seară, la Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, în cadrul tradiționalul eveniment “Ștafeta Veteranilor”, organizat de Asociația Voluntarilor Invictus, cu ocazia „Zilei Armatei Române”.

Acest eveniment sportiv presupune purtarea a trei ștafete, pe trei trasee diferite, a căror culoare coincide cu culorile Drapelului Național – albastru, galben, roșu. Prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, a preluat ”ștafeta roșie” care a plecat, în această dimineață, spre Carei.

Astfel, astăzi, vineri, 25 octombrie, începând cu ora 15.00, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” din municipiul Carei va fi sărbătorită Ziua Armatei Române. Evenimentul va cuprinde, printre altele, defilarea militarilor, un survol al aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, iar în Parcul Dendrologic din localitate va fi disponibilă o expoziție statică de armament, echipamente și tehnică militară.

Ziua Armatei va fi sărbătorită și în municipiul Satu Mare, tot astăzi, începând cu ora 17.00, la Monumentul Ostașului Român.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.