Ultima actualizare: ieri, 20:11

Locale

FOTO/VIDEO. Arde casa europarlamentarului sătmărean Gheorghe Cârciu. Incendiu violent!

Arde casa lui Gheorghe Cârciu. Locuința de vacanță a europarlamentarului sătmărean, situată în localitatea Bixad, a fost cuprinsă de flăcări luni, 28 octombrie.

Incendiul este unul violent, iar flăcările au cuprins rapid întreaga casă. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri care încearcă să lichideze incendiul.

Ce spun pompierii:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare intervine de aproximativ patru ore pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană cu structura din lemn, proprietate privată, în localitatea Trip.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș  cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD B2, precum și cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere de mare capacitate, A.T. 10.000.

Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100m². Pentru gestionarea situației de urgență a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bixad și Călinești-Oaș .

Din fericire nu au existat victime și nu a fost nimeni evacuat. Se lucrează în continuare pentru lichidarea posibilelor focare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.